26 oct. 2019 | By: Violeta

Nocturna

Nu se aude nimic.
Timpul își ține răsuflarea.
Doar stelele tremură neliniștit
sub geana întunericului.
Acolo unde începe cerul,
păsările au culoarea pietrelor...
Miroase a iarbă arsă
și din freamătul frunzelor
se iscă, parcă, primul vânt.
Undeva pe linia orizontului,
luna își conturează trupul
cu o lumină albastră.
Restul, e tihnă și lacrimi de sfinți.

Violeta Sandor - 26 octombrie 2019