13 iul. 2018 | By: Violeta

Iți scriu




Am așezat pe un perete
o frântură dintr-un colț de cer,
pe care l-am desenat
cu lumina potolită a amiezii.
Pe jos am așternut firele de nisip
din clepsidra timpului și
am făcut o punte
între mine de azi și de ieri...
Undeva pe tavanul de deasupra patului,
se aude zgomotul stelelor
care se înghesuie unele în altele,
rostogolind tăceri.
Peste tot un aer fierbinte și umed,
spânzură ca niște pânze de corabie
peste lucruri și peste mine
acoperindu-mă cu năvalnice ore.
Doar blândețea din privirea ta
seamănă a renaștere,
aici în camera în care timpul
sculptează marginile inimii,
a firii și-a trupului cu inocența din noi!