Scrisoare cu bucăţi de cer

Am reuşit să întârzii tristeţea, zugrăvind pe chipul mut al îngerilor fiecare zâmbet. Fiecare zâmbet pe care tu l-ai zămislit cu sufletul, departe de cuvinte. Inocenţa fiecărui gest, blândeţea din privire, căldura din glas, iubirea, dăruirea, toate le-am adunat de la tine şi le-am aşezat undeva printre stele. Acolo trăiesc visele. Acolo e locul în care-mi păstrez speranţele, clipele, fiorii...

Simt că trăiesc fericirea, pentru că fiecare zi petrecută alături de tine, mă face să mă îndrăgostesc, mai împlinit de fiecare dată. Eşti omniprezent, pentru că eu te-am împrăştiat peste tot. De la petalele florilor deschise în zori până în praful de stele şi în mii de cuvinte... ca mai apoi să te pot reîntregi în mine, de fiecare dată când pe o foaie albă aştern gândurile mele. Îţi mulţumesc pentru că m-ai ajutat să cunosc iubirea şi m-ai învăţat să visez atât de frumos. Te iubesc!

 

E noapte şi plouă de-acum tremurând
fără-ncetare, într-o cadenţă înceată,
se sfârşeşte şi ora, tăcerea cântând,
iar lacrima se-odihneşte pe dată.

Tristeţile mărşăluiesc spre trecut,
lăsând în urmă o miazmă vidată,
o tainică iubire îmbrac ca un scut,
un înger mă poartă pe aripi de-odată.

Marginea cerului o văd printre raze,
iar soarele s-a pitit într-o vale,
şoapte răsar în mulţimea de oaze
a cerului, plin cu roze-petale.

Mulţime de fluturi albaştri dansează
pe-acorduri divine născute în zori.
Viaţa adună speranţe, visează...
iubirea descinde din stele şi flori.