30 nov. 2011 | By: Violeta Sandor

Frumusete





Uite cum cerul se deschide şi toarnă peste noi limite şi etern. Vântul îmi suflă cuvintele de pe buze....
 Acum stiu de ce Creatorul a zămislit stelele. Să-mi pot ridica privirea şi să simt infinitul. Tac plină de iubire şi simt cum sufletul tău mă cuprinde... Atât... mai este ceva... iubirea însuşi ne iubeste, e îndrăgostită de noi...Te iubesc!


Andante

Ţi-am strecurat sub pernă
o frântură de vis,
din sufletul alb al lunii.
Miros de ploaie sălbatică,
de somn şi de coapte gutui
ţi-am picurat pe trup,
să te înveşmânte.
În aerul dulce din odaie,
am atârnat tăceri înţelese,
silabe supuse făgăduielii
şi dragoste fără hotar.
În liniştea fragedă,
căptuşită cu aripi
de îngeri păzitori,
nu pot decât s-adorm
lângă tâmpla ta stângă,
cu mâna sub pernă,
strângând în pumn
puzderie de vise.

24 nov. 2011 | By: Violeta Sandor

În doi




Oare cum reuşim să vieţuim în această lume în care pierdem de foarte multe ori noţiunea realităţii? Cine ne controlează emoţiile, gândurile? 

Cine suntem.... încotro mergem... care este drumul de urmat? Ce e binele, ce este răul? Lumina, întunericul....războiul, pacea.... Suntem adeseori copleşiţi de durere, mâhnire şi totuşi avem puterea să zâmbim mai apoi. Avem lecţii de învăţat....obstacole de trecut.... vise de realizat.Toate sunt mai uşor de trecut... în doi. Bogăţia vieţii, bucuria şi iubirea din noi doi ne face să ieşim din timp şi am descoperit că fericirea există. Eu mă îmbogăţesc cu viaţa şi trăirile lui şi el cu a mea, fiecare din noi îşi dublează existenţa. Am reuşit împreună să dăm noi înţelesuri existenţei şi să vedem viaţa prin prisma iubirii dăruite necondiţionat.
Închide ochii
şi îmbracă-ţi gândul
în mătase
de şoapte tremurânde;
îngăduie norilor
să-şi stoarcă visele
peste tine,
ca nişte fluturi beţi.
Simţi
cum se prelinge infinitul
peste nerostire ?
Încet, fără frică,
lasă să-ţi pătrundă
printre gene
negândita lumină.
În jur,
asemeni vâltorilor,
încep a roi
seminţe de zori,
pe un cer viu;
miresme
de liniştită dragoste
se încâlcesc
şi picură.
Picură veşnicie!
Încă o zi …
22 nov. 2011 | By: Violeta Sandor

Cuvinte



Încerc deseori să revăd în minte, în serile în care nu pot să adorm, prima mea întâlnire cu soţul meu, o minune de om. Parcă şi acum trăiesc clipa în care număram paşii făcuţi de el până la mine. Timpul îşi schimbase măsura după bătăile inimii mele. O dragoste nebună îmi umplea sufletul de linişte, iar cerul tot era al meu. Din clipa aceea am început să învăţ să trăiesc. Agăţată de buzele lui, o mulţime de lumi se năşteau în mine. Cuvintele mi se fărâmiţau în gură şi simţeam gustul stropului de veşnicie. Mi-am înlănţuit sufletul cu al lui, natural şi simplu. Mediul meu uman începea să se "alimenteze" cu frumuseţea miracolului din ochii lui. Am ştiut de atunci că îl iubesc de mult timp şi.... pentru încă la fel de mult timp.


Pasiune

Mi-ai îmbrăcat sufletul
în flăcări albastre,
să pot măsura
cu inima infinitul,
când mă vei privi;
peste gândul meu,
ai aşezat linişti fierbinţi,
să pot cuprinde cu el
ploile de stele înmulţite,
din alte lumi.
Sub bolta de rouă
a palmelor tale,
mi s-a stins şi ultima
lacrimă străvezie
ce-mi brăzda universul.
Din miezul pământului
până-n leagănul astrelor,
mi-ai zămislit o lume… 
Îmi eşti atât de drag!




17 nov. 2011 | By: Violeta Sandor

Beatitudine



E vremea revărsării vieţii pe retină.
Slove mari ca nişte vise şi-au făcut cuib într-un colţ.
Culori invizibile se preling pe un curcubeu ce se frânge în ochii tăi.
Dansând cu vântul, surâsul tău e plin de alb, de roz, de-albastru-violet...
Timpul se limitează la mister şi vis, primăvară şi flori sălbatice, ca o definiţie a binelui.
Fiecare stare a mea e o poveste... 
Înveşnicesc fiecare moment şi tot mai mult îmi dau seama că sunt completă doar în tine.


În seara în care marea desena
pe marginile ei numele iubirii,
cu boabe mari străvezii de nisip,
am lăsat sufletul împânzit de stropii
unui început de curcubeu
să colinde astrele strânse în pumnul cerului,
în căutarea unui pui de zâmbet.
Născut din liniştea albă a dorului,
între prima bătaie a inimii şi
ultima lacrimă a unui înger,
sufletu-mi s-a întors din alergare
după sfâşietoare zile...
Pe plaja viselor, în pleoapa dimineţii,
dansând cu vântul şi plin
de alb, de roz, de-albastru-violet,
ca mirosul răsăritului,
mi-a adus strălucirea unui surâs întreg,
dăruit de prima rază de soare
ce-a evadat din lanţurile nopţii
şi şi-a făcut culcuş pe obrazul
unui suflet împodobit cu lumina lunii;
acum totul are culoarea muzicii zeilor,
pe care-o simt vibrând senin
în duioşia florilor,
într-o iubire înveşnicită
cu a lui..



2 nov. 2011 | By: Violeta Sandor

Înţeles





Cred că există un motiv pentru care se întâmplă în viaţa noastră totul şi care determină până la urmă destinul fiecăruia. Deseori simţim că situaţia ne depăşeşte şi că un balansoar invizibil ne aruncă în sus sau în jos. Ne luptăm cu ceva ce nu putem identifica şi nici înţelege de foarte multe ori.  Viaţa intreagă să fie oare o risipă de ratări? Aşteptarea să dea măsura lucrurilor?
Îmi place vorba lui Noica: viaţa e dozaj.


Rezonanţe trandafirii

M-am născut prea târziu
în ziua când zarurile
au fost aruncate deja
într-o traistă a destinului;
cineva a fugit cu ele
înainte de-a se pronunţa
sau scrie rostirea definitivă...
se întorsese undeva în noapte
cu sufletul gheaţă
şi-a-nceput să dăruiască mistere;
unora le dăduse spre stăpânire
echilibrul, mie- înălţimea valurilor,
din măsura eternităţii
doar celorlalţi, mie- steaua polară
să caute dorul ce-aşteaptă
elementara aşezare...
altora le trecea în dreptu-le
simţul proporţiei, mie- imensitatea lui
" cum ar fi dacă "
în fine, când totul părea împărţit
scoase ultimele fărâme dintr-o iubire
cu chip de slovă cristalină
şi-o aruncă peste pământ...
tuturora le-au încolţit în suflet
zăpezile dimineţilor fără poveste
în care lucesc statui de gheaţă;
doar mie, mi s-a dăruit
noaptea cu lună, cu ochi de lumină
într-o flacără târzie
ce încolţeşte curat şi liniştit
în zâmbetul clocotind de vise trandafirii
doar mie...