"Oamenii L-au condamnat
pe Dumnezeu la moarte, Dumnezeu însă, prin învierea Lui, îi „condamnă” pe
oameni la nemurire. În locul loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El îi
îmbrăţişează; în locul ocărilor, El le împărtăşeşte binecuvântări; în locul morţii,
El le dă nemurirea. Nicicând oamenii n-au arătat ură faţă de Dumnezeu ca atunci
când L-au răstignit, şi niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de oameni ca
atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă,
prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.” (Sfântul Iustin Popovici)
„Trupul trăieşte, dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte dacă e locuit de Dumnezeu.”(Arsenie Boca)
21 apr. 2014
13 apr. 2014
Alegria
Atunci când sărutul
tău se lipeşte de buzele mele ca într-o îmbrăţişare, mâinile noastre se prefac
în bulgări de foc. Brusc, inima mea se topeşte într-a ta, asemenea unui mixaj
între pictură şi muzică. Scânteieri de foc fără mistuire se nasc în ochii
noştri şi-n astfel de clipe, înlăuntrul fiinţei mele e-un zbor interior ce mă
ţine blocată în tandreţe. Până să mă dezmeticesc, mâinile noastre, lipite
strâns în dreptul inimii, coc plăpânde fericiri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)