25 oct. 2017 | By: Violeta

Ghem de vorbe



Se rostogolesc clipe în tăcere...
Cerul se retrage sfios sub cortina amurgului, iar luna apare ca o pată albă pe buza apusului. Pentru câteva secunde un abur straniu îmbrățișează orizontul până la sânge și în clipa imediat următoare fiori reci de gheață îmi zgârie fața. Copacii despuiați își leapădă umbrele iar vântul rostogolește câteva picături pe caldarâm. Printre nori stau pitiți câțiva fluturi cu aripi argintii anunțând o noapte tremurândă.
Mi-e frig. Îmi cuibăresc mâinile în buzunarele hainei și îmi dau seama că toamna asta adăpostește în ea pulsul repezit al zăpezilor timpurii.
Miroase a frunze arse...
14 oct. 2017 | By: Violeta

Un tur al sufletului meu



Parcă nu mai știu să scriu sau parcă nu mai pot. Deocamdată. Dar desenez, desenez imagini din lumea noastră.
În colțul de jos al unei coli am așternut câteva flăcări verzi, dintr-un curcubeu imens, și le-am impregnat cu liniște. Apoi am conturat câteva aripi de îngeri albi ca să ne vegheze zilele și nopțile, pentru totdeauna. În partea de sus am desenat cerul. I-am tatuat pistrui argintii pe obraji și flori de lună arzândă. Ici-colo, fragmente de raze dintr-un soare blând au umplut coala de hârtie până la refuz. Să dizolve orice urmă de întuneric. Pentru câteva clipe, un parfum de petale îmi strivește pleoapele și îl arunc la întâmplare, împreună cu câțiva stropi de gând pur și un buchet de vise, ca să întregesc tabloul. Împăturesc cu grijă foaia de hârtie și o așez pe ultima treaptă a orizontului, ca un reper.
De azi nu mai scriu!