20 aug. 2017 | By: Violeta Sandor

Tablou cu fluturi


Un abur cenușiu și umed se lipește straniu de pământ, ca o mască. Pare o seară obosită pe afară, spălată de ceva ploi și cu nori care stau încă agățați de geana orizontului. Câteva stele înmuguresc ici-colo, parcă aruncate la întâmplare de o mână tremurândă. În liniștea aceasta plumburie timpul valsează în labirintul orelor mute și, din când în când, parcă miroase a nisip umed. Printre zăbrelele norilor, marginile câtorva stele răspândesc o lumină palidă și rece. Parcă indecisă, o lună mare, despuiată, se înfige brusc în pântecul amurgului, biruindu-l. În spărtura cerului apar deodată o mulțime de fluturi, ce încă nu și-au trăit veacul. Aripile lor zdrobesc tăcerea, sângerând orizontul. 
Și totuși... Universul mi-a promis răsărituri veșnice!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza