8 oct. 2016

Prea devreme





Printr-un petic de geam privesc natura care se stinge treptat în beţii de ploaie. Copacii plâng în bătaia vântului lăsând să cadă pe pământ lacrimi galbene şi roşii. 
Şi cad… cad atât de repede încât covorul gros aşternut împiedică paşii trecătorilor. 
E deja toamnă. O toamnă matură cu coroane goale şi sobre, cu ploi reci şi mii de păsări gri. Soarele nu prea se mai vede, stă mai mult învelit în nori şi visează albastru. 
În geam mi s-a oprit o frunză cu trupul slab. E încă verde, tremură încremenită de frig şi de frică pentru că totul în jurul ei fuge ameţitor spre un sfârşit sigur. Şi vântul şi norii şi timpul. 
Parcă un pic prea devreme!