24 mar. 2016 | By: Violeta Sandor

Ticăituri reci



De ceva vreme cerul nu mai e albastru. Din el plouă cu nesaţ pe strada mată cu lacrimi pline de pământ. Un amestec de galben blând se agaţă dezordonat de orizontul rece, ca o dantelă îmbătrânită de vreme. Nori grei şi lungi înghit cerul atât de hulpav încât peste tot se aştern umbre.
Un vânt astenic înghesuie frunzele pe ramuri într-o dezordine perfectă. În urma lui tăcere. Şi miros de verde prăfuit.
De la fereastra spălată de ploaie privesc cum fug pline de teamă, păsări încărcate de frig.
Răvăşite în ziua neplină, orele se lipesc sfios de lumină cu un amestec de posesivitate şi nelinişte. Şi nimic nu se întâmplă. E tot ca ieri.
Plouă într-o tăcere continuă cu ticăituri seci şi reci care mă tulbură.
16 mar. 2016 | By: Violeta Sandor

A înviat primăvara?




Pe moalele pământului rătăcesc încă tălpile ostenite ale iernii și din când în când plouă cu miresme reci și tulburi, mirosind a trecut.
Sub perdeaua groasă alb-cenușie, două păsări pe jumătate înghețate se străduie să-și ancoreze trupurile reci pe creanga unui copac.
În depărtare se văd zorii care mușcă orizontul atât de hulpav încât cerul se crapă în felii de lumină, iar pământul începe să-și dezgolească trupul de rouă.
De pe obrazul alb al lunii vântul cerne praf de stele până jos pe stradă.
Undeva, pe bărbia drumului, dintr-o tufă stingheră, se aud țipetele mugurilor care se preling obosite pe iarba cu gust de asfalt.
Din ochii soarelui abia mijit curg câteva raze amețite ca niște degete palide. 
A înviat primăvara?
10 mar. 2016 | By: Violeta Sandor

Gânduri, gânduri...





Un amestec ciudat de cuvinte aleargă prin gândurile mele. Undeva într-un colţ, un ceas îşi înfulecă secundele cu nerăbdare.
Închid ochii şi aştept cu respiraţia oprită pentru câteva secunde liniştea, care mă defineşte şi mă colorează. Zâmbete, stări şi litere îmi năpădesc mintea şi simt nevoia imperioasă de eliberare.
Încep a ordona cuvintele şi le aşez pe foaia albă asemeni unui desen.
Am degetele agăţate de un creion şi poate din mulţimea gândurilor, mâinile mele iau forma unor aripi de fluture. Mi-e teamă, nu sunt capabilă să înţeleg ce se întâmplă, dar mă liniştesc repede când văd mulţime de zâmbete aşezându-se pe ele. Încerc să le mişc. La fiecare zbatere se revarsă din ele o ploaie de stele.
Te aşezi înaintea mea, întinzi mâinile şi încerci să le prinzi. Dar alunecă pentru că mâinile tale s-au transformat deja în păsări cu aripile desfăcute ca un evantai. Pe ele rugăciuni cu arome de iasomie, flori de măr sau liliac încearcă să prindă viaţă.
Mă lipesc încet de tine. O stare de delir parfumat mă încearcă. La un moment dat braţele noastre se contopesc şi se transformă într-o îmbrăţişare continuă, cuibărind în ele eternitatea.
Cu ochii aţintiţi în sus întru mulţumire, înlăuntrul nostru, timpul începe a sculpta cărări de iubire, de linişte şi de leac.
Gânduri, gânduri…