14 aug. 2016 | By: Violeta Sandor

Bună dimineața!


Printre genele-mi amorțite de somn văd cum mâna nopții se retrage ușor de pe umerii pământului, făcând loc zorilor. Stelele captive de sub norii reci încep să se destrame în clipe de lumină. Câteva triluri fragede se aud în depărtare, ca un fel de grai invizibil. De pe buzele cerului se desprind fiori senini, răspândind în aer o mireasmă de iarbă crudă. Din când în când, un vânt tacticos râcâie colbul de pe drum, împrăștiind umbrele cenușii ale întunericului.
Într-un final, noaptea capitulează și un soare triumfător începe să înroșească orizontul, calm și liniar. Doar pe un colț de cer, o lună indecisă mai poposește pe spinarea albastră, răspândind o briză rece pe ici-colo, ca o himeră.
Bună dimineața!

P.S. La geamul meu, camuflată de frunzele unui copac, plânge de bucurie o mierlă.
În fiecare dimineață.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza