6 mai 2016 | By: Violeta Sandor

Îmi place la nebunie ploaia



Îmi place la nebunie ploaia. Cea de vară. Poartă în ea un fel de paradis reînnoit, unde cerul îşi leagă faţa de pământ cu sfori lungi de curcubeu. Aş vrea să ies afară, să-mi înghesui în buzunare picăturile ei argintii şi tăcute. Mai apoi, în fiecare dimineaţă să le înnod în pulsul meu şi să le simt cum rătăcesc ritmic prin inima mea.
Aburi reci şi albaştri ies din pământ, soarele s-a ascuns după o uşă închisă de nori şi din când în când zvâcneşte într-un fulger ce se prelinge pe caldarâm. Închid ochii, inspir adânc un aer verde şi crud, cu iz de mare. Se dizolvă în mine ca o rugăciune caldă şi dulce. De-atâta belşug de verde, irisul meu a căpătat culoarea firului ierbii pentru o secundă. Destul cât să încep a plânge de fericire şi să întreb:
Doamne, câte ploi sărută oare pământul altui cer

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza