24 mar. 2016 | By: Violeta Sandor

Ticăituri reci



De ceva vreme cerul nu mai e albastru. Din el plouă cu nesaţ pe strada mată cu lacrimi pline de pământ. Un amestec de galben blând se agaţă dezordonat de orizontul rece, ca o dantelă îmbătrânită de vreme. Nori grei şi lungi înghit cerul atât de hulpav încât peste tot se aştern umbre.
Un vânt astenic înghesuie frunzele pe ramuri într-o dezordine perfectă. În urma lui tăcere. Şi miros de verde prăfuit.
De la fereastra spălată de ploaie privesc cum fug pline de teamă, păsări încărcate de frig.
Răvăşite în ziua neplină, orele se lipesc sfios de lumină cu un amestec de posesivitate şi nelinişte. Şi nimic nu se întâmplă. E tot ca ieri.
Plouă într-o tăcere continuă cu ticăituri seci şi reci care mă tulbură.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza