21 ian. 2016 | By: Violeta Sandor

Scrisoare rece





A sosit vremea ca natura să-şi acopere cicatricile. Printre umbre, nori grei cern fulgi fără pată şi treptat o perdea de nea acoperă soarele, îmblânzindu-l. Pe ramurile stinghere şi goale degete prelungi de gheaţă stau agăţate haotic, sfidând gravitaţia. Un aer rece despică aprig obrajii, flămând şi dureros, în vreme ce vântul modelează discret văzduhul. În jur e atâta linişte încât aud cum trece timpul în chinuri reci, legat parcă de rădăcinile îngheţate ale pământului.
Îmi sprijin obrazul de fereastra mea pictată cu nori şi văd cum cerul pregăteşte covoare de fulgi în mâinile îngheţate ale nopţii. Până la următoarea ninsoare lumina scrâşneşte sub mantia neagră, iar timpul pare că-şi încetineşte ritmul. O pasăre de noapte, strivită de ger, plânge pe limba ei singurătatea şi dorul zilelor senine, pe ramura frântă a unui copac umbră.  
Undeva, într-un colţ de cer, câteva stele abia mijite zâmbesc discret. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza