7 ian. 2016 | By: Violeta Sandor

Aleargă orele peste noi





Secundele scârţâie obosite sub cadranul orologiului care înghite cu nesaţ timpul. În flacăra unei lumânări, silueta i se prelinge ca o lacrimă pe zidul camerei până pe umărul drept al unei jucării de pluş.
Simt cum aleargă orele peste noi ca nişte nori fără somn şi fără de ştire o stea a început să lumineze brusc la fereastra mea. Deschid geamul. Vreau să aud ploaia care începe a cânta o melodie rece, sacadată. Poate aşa nu voi mai auzi secundele care se zbat frenetic în mrejele timpului.
Întind mâna şi cuprind în palme câţiva stropi hoinari şi-i las să se odihnească la căldura trupului meu.
Secundele îmi zgârie timpanul. Aud parcă trosnind orele una după alta şi închid geamul lăsând timpul să-şi mestece clipele în tihnă. Trag draperiile nu înainte să văd cum steaua din dreptul ferestrei clipeşte de câteva ori şi adoarme.
Mă aşez pe pat deşi nu mi-e somn. Îmi aşez frumos cuvintele în vârful degetelor şi-ţi scriu numele pe suprafaţa pernei. Îl acopăr cu sărutul meu şi zăbovesc aşa câteva clipe.
În timpane nu mai aud demult secundele icnind, în locul lor aud un pian şi o vioară….
Ca prin vis simt mâinile tale cum îmi cuprind obrajii, căldura lor mă tulbură şi simt cum pluteşte în aer veşnicia. Înainte să mă cufund într-o lume a viselor, săruturile tale cuminţi reuşesc să-mi împodobească ochii. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza