Înfrigurare

E rece peste tot. Frunzele moarte ale copacilor colorează încă cerul, în drumul lor spre asfalt. Pe marginile trotuarelor, franjurii de ferigă adormiți mai tivesc încă piatra. De mult, greierii nu mai învăluie cu cântecul lor verdele ierbii, iar pământul începe să se prindă pe alocuri de omăt, ca de o țesătură lipicioasă. Cerul sprijinit pe un gând alb-cenușiu mai stăruie încă în senin.
În amurg, luna culcată pe ramuri se îngroapă adânc în trupul frunzelor rămase, până spre dimineață.

Undeva spre orizont freamătă vântul, gata-gata să aducă cu el fiori argintii. Mai e puțin până iarna va îmbrăca pământul cu o mătase rece.

Până atunci, peste tot miroase a flori uscate.

Mărturisire

Plouă peste inima mea

cu făgăduinţe de pe obrazul cerului,
iar veşnicia îşi caută culcuş într-un suflet.
Înfăşurat în cântec, un zâmbet

mi s-a aşezat în colţul gurii şi e gata 
să se strecoare pe tâmpla ta stângă.

E semn că am reuşit să îmblânzesc destinul
şi împreună cu bucăţile de suflet 
pe care ţi le-am aşternut deja în palme, 
am aşezat şi seninul.

Îţi fac o mărturisire!

Există ceva dincolo de toate aceste lucruri pe care curgerea vremii nu o va îmbrăca în uitare niciodată: iubirea mea pentru tine.

Cer ruginiu

Se unduie clipa-ntr-un amurg ecosez,

şi se închid în sine toţi trandafirii,

împreună cu vântul încep să dansez…

până şi luna valsează în ritmul iubirii.

Obosiţi, stropii de rouă se-aşează plăpând

pe firele ierbii de-acum ostoite,

după o vară fierbinte, înfiptă-n pământ,

o toamnă arămie se plimbă cuminte.

E totul pictat parcă de-o mână divină,

un nor de furtună e gata să strige

iar falnicii pomi presăraţi de rugină

aşteaptă tunetele, pacea s-alunge.

Pe cer soarele călător vrea libertate,

dar se supune şi se-ascunde cu greu.

Sub veşmântul unei ploi deşertate

s-a încâlcit bezmetic... un curcubeu.