17 sept. 2015 | By: Violeta Sandor

Nuanţe





Se scutură treptat cerul de seninul lui iar zilele par să tragă după ele culorile toate. O cortină aburie de nori grei freamătă gata-gata să se frângă, într-o infinitate de lacrimi.
Înspre amurg, rafalele de vânt stau îmblânzite aşteptând parcă un semn de eliberare.
O poftă de toamnă târzie împodobeşte tăcerea. Pe aleile presărate cu copaci se aude murmurul frunzelor, ce aşteaptă s-alerge cadaveric, de ici-colo. 
Pe alocuri, câteva flori uscate îmbrăţişează strada zugrăvind-o în nostalgie. Un soare veşted alunecă spre asfinţit, printre clipele ce curg cuminţi spre o altă zi.
Cu ochii rezemaţi de fereastră m-am rătăcit în încrengătura de senzaţii pentru o fărâmă de timp... Simt cum o toamnă distinsă şi calmă caută adăpost în sufletele tuturor.
În linişte…