18 apr. 2015 | By: Violeta Sandor

Déjà vu




De la fereastra camerei privesc cum cerul deschis se destramă într-un trup de ploaie. Câțiva nori grăbiți trag înapoi soarele și câteva raze, ca niște frânghii răsucite, poposesc într-o groapă verde. Miroase a busuioc și liniște, iar jocul ciudat al razelor taie parcă cerul în felii de lumină. Brusc, umbrele o iau la goană și totul se clatină amețitor, sfidând aproape gravitația. Coroanele copacilor, rândurile cenușii ale păsărilor, oamenii, toate la un loc se înghesuie sub cerul care se rotunjește peste acoperișurile tremurânde, ca într-un tablou.
Se fărâmițează amurgul și, de la fereastra camerei privesc cum lumini scăpate parcă dintr-un cuptor brăzdează orizontul. Plouă șiroaie, iar tristețea mă cuprinde încet. Aud glasul subtil al stropilor, pe aripile unei păsări ce caută agitată o ieșire spre cer.
Pe umerii pământului se sprijină încă o primăvară capricioasă.
1 apr. 2015 | By: Violeta Sandor

Silabe supuse




Între Carul mic şi Carul mare
peticeşte Luna
o bucată de cer.
În jurul ei, vântul,
asemeni unui ritual
îi aşează razele
despletite într-un nimb.  
Totul pare ireal şi
un miros de primăvară
mistuie încet Universul.
Îmi simt deodată sufletul
bântuit de o clipă fierbinte
şi fiecare strop căzut din ea
îmi hrăneşte gândul.
Arome de şoapte dulci
presărate pe tâmple
ca o simfonie timidă,
îmi învăluie fiinţa.
Te-am strâns tare în braţe
şi am reuşit să opresc timpul,
destul încât să ne mutăm pe o stea,
unde orele să cearnă linişti peste noi
şi ploile de stele înmulţite
să picure iubire zi după zi.