13 dec. 2015 | By: Violeta Sandor

Tăcere alb-cenuşie



E o dimineaţă încărcată de tăcere, până şi orele îşi strigă plictisul în fiecare ticăit. Afară, o perdea groasă de ceaţă alb-cenuşie pluteşte deasupra trotuarelor, ca o nălucă. Trupurile copacilor se rarefiază treptat şi devin una cu mantia rece a timpului şi parcă totul se transformă într-o adiere ce aleargă despletită peste tot. 
Cu greu, răsăritul îşi croieşte drum pe deasupra norilor, încălecând văzduhul. Pe aripile păsărilor, bucăţi arzânde străpung aerul căutând un adăpost. 
Brusc, o mână nevăzută adună tăcerea alb-cenuşie împrăştiată în zori, iar cerul sprijinit pe o rază zâmbeşte eliberator. O lumină caldă începe să se joace pe oameni şi obiecte risipind frigul. 
Miroase a foc de flori şi a iarnă, iar clipele ce curg cuminţi spre o altă zi aştern ninsori de poveste, în visul Pământului.

2 comentarii:

Laura spunea...

Parfumul iernii!

Violeta Sandor spunea...

Laura ma bucura prezenta ta aici. Multumesc de vizita si com.

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza