24 aug. 2014 | By: Violeta Sandor

V.I.S.


Cu sufletul zburând, aşa, solitar, ajung la geamul tău şi bat încet. Părea că printre tăcerile din zori, când plânsul începuse să mă uite, te văd cum prinzi viaţă în lumea mea pustie. Clipele îmi par veşnicii şi, dintr-o dată, în timpul ultimelor secunde din vis, am devenit… ca tine. Ne-am aruncat mâinile pe trupuri şi aşa, lipiţi unul de celălalt, mi-am dat seama că îţi aparţin.
18 aug. 2014 | By: Violeta Sandor

O carte pe saptamana



“Descopăr că, pentru a rămâne îndrăgostit, e nevoie că în fiecare din noi să existe o părticică de insesizabil. Trebuie să refuzi platitudinea, ceea ce nu înseamnă să născocești tresăriri artificiale și cretine, ci să știi să fii uimit în fața miracolului fiecărei zile. Să fii generos și simplu. Ești îndrăgostit în ziua în care pui pastă de dinți pe o altă periuță decât a ta.”

………………………………………………………………………………………………..............

“Am învăţat, mai ales, că, pentru a fi fericit, trebuie să fi fost foarte nefericit. Fără ucenicia durerii, fericirea nu este solidă. Dragostea care durează trei ani este aia care nu a urcat munți și nici nu a ajuns în prăpăstii, aia care îți cade mura-n gură. Dragostea nu durează decât dacă fiecare îi cunoaște prețul și e mai bine să-l plătești dinainte, altfel riști să achiți notă ulterior.... Trebuie să știi cine ești și pe cine iubești. Trebuie să ai ucenicia terminată, pentru a trăi o poveste neterminată. “


O carte frumoasă scrisă de un autor care contestă sau nu până la urmă faptul că dragostea durează trei ani? Vă invit pe voi să descoperiţi aceasta citind cartea.
( Dragostea durează trei ani” de Frédéric Beigbeder )
 
5 aug. 2014 | By: Violeta Sandor

Lipsiţi de grija orelor


O lumină de foc, năprasnică, se răsfrânge asupra zărilor. Cealaltă margine de drum primeşte apusul. Treptat săbii roşii intră în cameră, trec peste pereţii obosiţi şi se opresc pe luciul oglinzii. 
Închid ochii pentru o clipă, apoi continui să scriu. Simt efortul mâinii de a scrie mai repede ca să nu uit cuvinteleÎn fiecare seară a fiecărei zile cu aceeaşi gingăşie minunată şi cu inima tremurândă mă las cuprinsă de iubire… şi poeme… totul se opreşte în timpul unei clipe când... brusc îţi doresc buzele de parcă nu ţi le-am gustat vreodată. Tu, cu vocea scăzută şopteşti un…te iubesc nepământesc… iar buzele noastre se contopesc într-un sărut. Rămânem aşa vreme îndelungată şi nici măcar nu observăm cum seara se lasă încet în straturi succesive. Mă las pradă momentului şi te simt atât de aproape de trupul meu încât aproape am devenit o singură fiinţă….
Am uitat cuvintele pe care doream să ţi le spun dar îmi dau seama (de parcă nu ştiam deja), că tu ai devenit faţa exterioară a vieţii mele şi infinitul.