14 mai 2014 | By: Violeta Sandor

Stare



Undeva, în liniştea minutelor împăcate am reuşit să arunc în focul uitării umbrele ce zbârceau fiinţa mea. Când credeam că toate clipele mi-s pustii, ai venit tu şi ai aşezat odihnă peste ele.
Sensul vremurilor bune am început să le degust odată cu zâmbetele ce ţi se prelingeau din ochi. Şi zi de zi ne refugiem împreună în zile şi nopţi necuprinse de jarul lacrimilor şi seară de seară torente de îmbrăţişări se prăvălesc peste noi...
Cu slove dulci îmi modelezi făptura, iar buzele tale, un poem, sculptează în mine fiori.
De ceva vreme umerii tăi sunt plini de visele mele.
Câte doruri, câte clipe... toate le-am tatuat sub piele spre înveşnicire. În piept, un farmec de poveste păstrez între suflet şi inimă lângă care aşez un ghem de stele.
Întind mâinile, un amestec de freamăt, împlinire şi binecuvântări am cuibărit în palmele mele. Ia-le, ţi le dăruiesc împreună cu dragostea mea senină.
Pentru totdeauna.

5 mai 2014 | By: Violeta Sandor

Confesiune




Fug orele nefiresc de grăbite
şi încerc din răsputeri
să le opresc o clipă,
undeva, înlăuntrul meu.
Aici, fiecare gând ţese
o linişte caldă,
fiecare vorbă ţese
strat molcom de poeme.
Aici, în sufletul meu,
timpul se deşiră încet
în stropi vii…
Într-un ameţitor balans,
încep să ard cald şi ostoit.
De-acum
pot să fugă orele nefiresc
de grăbite.
Eu, cu lumea mea toată,
ne-am cufundat în tine deja.