Undeva, în liniştea minutelor împăcate am
reuşit să arunc în focul uitării umbrele ce zbârceau fiinţa mea. Când credeam
că toate clipele mi-s pustii, ai venit tu şi ai aşezat odihnă peste ele.
Sensul vremurilor bune am început să le
degust odată cu zâmbetele ce ţi se prelingeau din ochi. Şi zi de zi ne refugiem
împreună în zile şi nopţi necuprinse de jarul lacrimilor şi seară de seară
torente de îmbrăţişări se prăvălesc peste noi...
Cu slove dulci îmi modelezi făptura, iar buzele tale, un poem, sculptează în
mine fiori.
De ceva vreme umerii tăi sunt plini de
visele mele.
Câte doruri, câte clipe... toate le-am
tatuat sub piele spre înveşnicire. În piept, un farmec de poveste păstrez între
suflet şi inimă lângă care aşez un ghem de stele.
Întind mâinile, un amestec de freamăt,
împlinire şi binecuvântări am cuibărit în palmele mele. Ia-le, ţi le dăruiesc
împreună cu dragostea mea senină.
Pentru totdeauna.
