Cu sufletul zburând,
aşa, solitar, ajung la geamul tău şi bat încet. Părea că printre tăcerile din
zori, când plânsul începuse să mă uite, te văd cum prinzi viaţă în lumea mea
pustie. Clipele îmi par veşnicii şi, dintr-o dată, în timpul ultimelor secunde
din vis, am devenit… ca tine. Ne-am aruncat mâinile pe trupuri şi aşa, lipiţi
unul de celălalt, mi-am dat seama că îţi aparţin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea voastra conteaza