19 iul. 2014 | By: Violeta Sandor

Ploaie de vară




Ploaie de vară, fără vânt, într-un văzduh neclintit. Mă uit în jur, nicio frunză tulburată sau vreo pasăre zgribulită de frică sau praf. Peste copacii osândiţi primele picături timide de apă rămân cocoţate pe vârf, apoi apar altele. Ca la un semn, par a se topi între ele, formând o linie fină ce se ţine de cer. Sub şiroaiele calde auzi iarba cum ţipă de fericire şi undeva, în văzduh, câteva rândunele se încăpăţânează să zboare. Dintr-o dată, cerul pitit în spatele norilor neliniştiţi, devine întunecat şi trist. Nu izbutesc să înţeleg de ce, brusc, mi se face frică. Mă uit la tine, tu te uiţi la mine. Îţi văd un zâmbet în ochi şi îmi dau seama imediat că totul e în regulă. Preţ de câteva clipe, în peticul senin al cerului, a apărut soarele.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza