29 iun. 2014

Simfonie




Aşa cum apusul de soare lasă să întrezărim puţin din paradis,
tu mi-ai schimbat suferinţa în extaz suprem.” (Rabindranath Tagore)





Seară.
Sub pleoapele amurgului un fior îmi pătrunde în carne şi se ascunde în mine. Mă ghemuiesc in braţele tale ca un copil. Îmi lipesc uşor urechea de inima ta şi un zgomot plăcut, zămislit parcă de-un zbor interior îmi curge spre tâmple. Îţi acopăr obrajii cu palmele iar tu îmi acoperi ochii cu buzele şi simt cum mi se curăţă sufletul.
Mâinile mele prea pline de viaţă îţi îmbracă trupul cu fiori calzi. Şi linişte. O linişte plăpândă din care cresc aripi ca nişte fire subţiri ce ne leagă de cer. Un cer infinit care nu ştie de timp şi-n care sosesc stele mereu pline de înviere.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza