Sub cerul pustiu de stele, un vânt moale luneca liniştit în noapte. Pe
străzile goale se răsfirau plictisite câteva frunze uscate ca nişte mărgele
dintr-un şirag. Undeva în apropiere, printre arborii solitari şi subţiri o
pasăre încerca să spună ceva.
Se făcuse frig şi ploua încet. Priveam printre gene ploaia măruntă ce
cobora-n geam desenând în sus şi în jos poteci pe sticla geamului uşor aburit.
În amorţeala serii nori plumburii veneau valuri pe cerul care se confunda cu
pământul la orizont.
Am tras grăbită storul la fereastră şi-am zăvorât afară noaptea necunoscută.
În camera luminată de o lampă verde era linişte. O linişte caldă, plină de
emoţii într-o noapte surprinzătoare şi… tu. Inocent şi atât de pur ţi-ai pus
degetele în dreptul gurii ca pentru o sărutare şi apoi mi-ai cuprins obrajii cu
palmele. Peste noi plutea împăcare, iubire, cuvinte şi parfum de flori.
Şi orice s-ar întâmpla…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea voastra conteaza