30 dec. 2014 | By: Violeta Sandor

E seară şi e altfel


E seară şi e altfel
Poate pentru că nu mă aşteptam ca luna să mă ia cu ea şi să mă ducă într-o lume plină cu poveşti. Îşi piteşte razele împregnate cu fiori în părul meu ori poate astă dată pe linia vieţii din palmă şi începe să se rotească după gândul meu. Stele şi şoapte îmi alunecă pe trup împreună cu mâinile tale pline de sentimente călduroase. La fiecare atingere plutesc într-un fel de spirală sculptată din secundele încărcate cu eternitate... 
Abandonată în braţele tale, tatuată cu mirosul parfumului tău şi cu amprenta sărutului pe buze dansăm printre versuri nerostite. E atâta frumuseţe la pieptul tău încât încep în mine să fiarbă patimi. Şi uite cum tolăniţi printre vise, cu inima ascunsă în pieptul celuilalt scuturăm liniştea din noi ca pe un clopoţel şi începe a ninge uşor. 
E seară, e altfel şi corzile stelelor vuiesc a fericire iar eu cu sufletul crescut în pântecul lunii cred că locul meu nu este altundeva decât aici lângă tine şi că tu eşti singurul om care mă poate întregi. 



14 dec. 2014 | By: Violeta Sandor

Miracol


Ninge calm cu fulgi mari, argintii, peste copacii aţipiţi. Oriunde te uiţi vezi fulgi încleştaţi de ramuri, de ferestre, de gene. La un colţ de stradă se răsuceşte ca un fus în delir, un puiuţ de vânt. Vremea asta, moale şi rece te îmbie la visare. Cu ochii mijiţi zăresc luna. S-a oprit din pribegie exact în faţa geamului meu. Brusc, îmi miroase a coji de portocale. Undeva, pe măsuţa de lângă pat, se usucă în voie câteva, într-un şerveţel mototolit.
Închid ochii. Nu mai vreau să văd luna pentru că dogoarea ei albă îmi înţeapă retina. Simţurile mi se înteţesc deodată şi aud vântul cum biciuie zidurile casei şi se risipeşte mai apoi după colţuri. În mintea mea se rostogolesc cuvinte pline de magie. Se aud în depărtare zurgălăi şi glasuri de copii se îngână într-o colindă. Miros de brad se împrăştie pe prispă şi în suflet, iar în cameră aroma de cozonaci îţi umple nările. Globuri rotunde şi roşii îmbrăţişează crengile pomului de iarnă. Mă inundă fericirea şi cu ochii plini de îngeri şi de Dumnezeu încep să cânt:

Am plecat să colindăm
      Domn, Domn să-nălţăm….
13 nov. 2014 | By: Violeta Sandor

Clipe neterminate





Pe un cer bleumarin, nori răscolesc înspumaţi orizontul. Covorul celest e plin de păsări îmbătate de mirosul nopţii şi, ca pentru un spectacol, învaţă să rostogolească vântul pe sub aripi. O adiere cu nuanţe de alb scutură din când în când liniştea, pieptănând crengile copacilor de ultimele frunze. 
Privesc pe fereastra camerei cum se preling răcori de umbre, care marchează din loc în loc sticla cu fantezii de gheaţă. Sub trupul veştejit al vremii, luna prinsă de un colţ de cer naşte o lumină transparentă. Un timp bolnav parcă de nepăsare îmbrăţişează pământul, tot mai flămând de frig şi întunecime.

14 oct. 2014 | By: Violeta Sandor

Ab initio


"Am descoperit paradoxul că, dacă iubeşti până când doare, acolo nu există durere, ci şi mai multă dragoste."
Maica Tereza


Strâng în palme orizontul şi 
printre degetele răsfirate 
găsesc bucăţi de cer pe care mi le aşez în dreptul inimii 
până ce treptat viaţa mea ţi-e ramură. 
De la acel început pe pleoape mi s-au aşternut secunde pline de tăcere.
……………………………………………………………………….................
Urc trepte de linişti înlăuntrul timpului şi 
cu mâinile înfipte în curcubeu smulg culori vii cu care izbesc stelele… 
ca să-ţi colorez existenţa.

Bine ai venit dintotdeauna!  
10 oct. 2014 | By: Violeta Sandor

O ceaşcă plină de cer




În stropii de ploaie m-ascund
să fiu mai aproape de cer…
la piept să strâng galaxia
şi plină cu tine să-mi fie veşnicia.
Mă văd printre nori zburând,
modelând aştri-n tăcere şi gând.
In visul tău, pe a sufletelor clape
să pot aşeza culori,
melodii şi ape.
În marea de timp cu clipe-secunde
cu litere de flori ai scris tot ce există…
Mi-ai cucerit minutele şi m-ai închis în tine,
sub cerul cu ploi ai risipit nopţile
din mine.
12 sept. 2014 | By: Violeta Sandor

Silent


E seară şi e frig. 
Pe linia orizontului soarele se îneacă în propria lumină şi face loc întunericului. Sub o împletire absurdă de umbre se ghemuieşte o linişte vie pe care o simţi prezentă până şi în bătaia sângelui.
Încet, încet ne inghite tăcerea. De nicăieri parcă, o lună mare şi albă apare brusc în văzduhul încremenit. Lumina ei rece ni se răsfrânge pe chipuri şi brusc mi se face frică. Nu ştiu de ce sau de cine. Fiori reci mi se urcă pe şira spinării şi trupul meu se chinuie să nu tremure. Îmi cuprinzi mâinile deja îngheţate cu palmele tale fierbinţi şi un val de sânge cald îmi inundă obrajii. Mă strângi cu putere lângă tine şi mă sprijini. Căldura trupului tău e atât de bună! În braţele tale mă cuprinde un somn inexplicabil ca o lene, pe care o simţi în toate venele.
Lumina lunii moare încet. Se stinge uşor după câţiva nori obosiţi. E semn că plimbarea noastră s-a sfârşit şi ne grăbim spre casă. Afară te apasă pustietatea. 
.........................................................................................................................................
În camera cu miros de violete te imbrăţişează căldura şi fără gânduri, cufundaţi într-un cântec fără cuvinte, ne trântim pe canapea. Îmi cuprinzi buzele cu gura, strivindu-mi-le într-un sărut fierbinte. Îţi aşezi mâna în părul meu. Mângâierea ta e una neînchipuită, cerească şi adorm încet, fericită.
24 aug. 2014 | By: Violeta Sandor

V.I.S.


Cu sufletul zburând, aşa, solitar, ajung la geamul tău şi bat încet. Părea că printre tăcerile din zori, când plânsul începuse să mă uite, te văd cum prinzi viaţă în lumea mea pustie. Clipele îmi par veşnicii şi, dintr-o dată, în timpul ultimelor secunde din vis, am devenit… ca tine. Ne-am aruncat mâinile pe trupuri şi aşa, lipiţi unul de celălalt, mi-am dat seama că îţi aparţin.
18 aug. 2014 | By: Violeta Sandor

O carte pe saptamana



“Descopăr că, pentru a rămâne îndrăgostit, e nevoie că în fiecare din noi să existe o părticică de insesizabil. Trebuie să refuzi platitudinea, ceea ce nu înseamnă să născocești tresăriri artificiale și cretine, ci să știi să fii uimit în fața miracolului fiecărei zile. Să fii generos și simplu. Ești îndrăgostit în ziua în care pui pastă de dinți pe o altă periuță decât a ta.”

………………………………………………………………………………………………..............

“Am învăţat, mai ales, că, pentru a fi fericit, trebuie să fi fost foarte nefericit. Fără ucenicia durerii, fericirea nu este solidă. Dragostea care durează trei ani este aia care nu a urcat munți și nici nu a ajuns în prăpăstii, aia care îți cade mura-n gură. Dragostea nu durează decât dacă fiecare îi cunoaște prețul și e mai bine să-l plătești dinainte, altfel riști să achiți notă ulterior.... Trebuie să știi cine ești și pe cine iubești. Trebuie să ai ucenicia terminată, pentru a trăi o poveste neterminată. “


O carte frumoasă scrisă de un autor care contestă sau nu până la urmă faptul că dragostea durează trei ani? Vă invit pe voi să descoperiţi aceasta citind cartea.
( Dragostea durează trei ani” de Frédéric Beigbeder )
 
5 aug. 2014 | By: Violeta Sandor

Lipsiţi de grija orelor


O lumină de foc, năprasnică, se răsfrânge asupra zărilor. Cealaltă margine de drum primeşte apusul. Treptat săbii roşii intră în cameră, trec peste pereţii obosiţi şi se opresc pe luciul oglinzii. 
Închid ochii pentru o clipă, apoi continui să scriu. Simt efortul mâinii de a scrie mai repede ca să nu uit cuvinteleÎn fiecare seară a fiecărei zile cu aceeaşi gingăşie minunată şi cu inima tremurândă mă las cuprinsă de iubire… şi poeme… totul se opreşte în timpul unei clipe când... brusc îţi doresc buzele de parcă nu ţi le-am gustat vreodată. Tu, cu vocea scăzută şopteşti un…te iubesc nepământesc… iar buzele noastre se contopesc într-un sărut. Rămânem aşa vreme îndelungată şi nici măcar nu observăm cum seara se lasă încet în straturi succesive. Mă las pradă momentului şi te simt atât de aproape de trupul meu încât aproape am devenit o singură fiinţă….
Am uitat cuvintele pe care doream să ţi le spun dar îmi dau seama (de parcă nu ştiam deja), că tu ai devenit faţa exterioară a vieţii mele şi infinitul.  
19 iul. 2014 | By: Violeta Sandor

Ploaie de vară




Ploaie de vară, fără vânt, într-un văzduh neclintit. Mă uit în jur, nicio frunză tulburată sau vreo pasăre zgribulită de frică sau praf. Peste copacii osândiţi primele picături timide de apă rămân cocoţate pe vârf, apoi apar altele. Ca la un semn, par a se topi între ele, formând o linie fină ce se ţine de cer. Sub şiroaiele calde auzi iarba cum ţipă de fericire şi undeva, în văzduh, câteva rândunele se încăpăţânează să zboare. Dintr-o dată, cerul pitit în spatele norilor neliniştiţi, devine întunecat şi trist. Nu izbutesc să înţeleg de ce, brusc, mi se face frică. Mă uit la tine, tu te uiţi la mine. Îţi văd un zâmbet în ochi şi îmi dau seama imediat că totul e în regulă. Preţ de câteva clipe, în peticul senin al cerului, a apărut soarele.
29 iun. 2014 | By: Violeta Sandor

Simfonie




Aşa cum apusul de soare lasă să întrezărim puţin din paradis,
tu mi-ai schimbat suferinţa în extaz suprem.” (Rabindranath Tagore)





Seară.
Sub pleoapele amurgului un fior îmi pătrunde în carne şi se ascunde în mine. Mă ghemuiesc in braţele tale ca un copil. Îmi lipesc uşor urechea de inima ta şi un zgomot plăcut, zămislit parcă de-un zbor interior îmi curge spre tâmple. Îţi acopăr obrajii cu palmele iar tu îmi acoperi ochii cu buzele şi simt cum mi se curăţă sufletul.
Mâinile mele prea pline de viaţă îţi îmbracă trupul cu fiori calzi. Şi linişte. O linişte plăpândă din care cresc aripi ca nişte fire subţiri ce ne leagă de cer. Un cer infinit care nu ştie de timp şi-n care sosesc stele mereu pline de înviere.

 
24 iun. 2014 | By: Violeta Sandor

Dedicaţie



"Suntem doi si singuri, si-n loc de inima ne bate luna. – Nichita Stanescu "

Lună albă, oglindă adâncă,
prelungi amurguri, şoapte şi flori.
În mâini vise, în suflet cer
şi inima mea cântă!
În ochii tăi, doi stropi de ploaie
colind în ei ca şi cum nu ar mai exista
decât genele soarelui şi noi.
Te-am găsit în sfârşit
şi nu vreau nimic mai mult
decât să te iubesc.
Frumoase clipe, timp nesfârşit,
un cer cu stele safire
familie, iubire la infinit!
13 iun. 2014 | By: Violeta Sandor

La marginea unui gând


La marginea unui gând reuşesc să aşez tăcerea. O tăcere moale, odihnită. Pentru câteva clipe privirea mea rătăceşte în ochii tăi, rezemând liniştea secundelor prinsă între gene.
Cu braţele pline de bucăţi de cer albastru, stele şi viitor ai turnat peste mine, un rai. Încă de la început.
În lumea nerostitelor vorbe îmi sprijin tâmpla de inima ta şi liniştea îmi urcă înspre suflet.
Din palma mea dreaptă se desprind visări pe care ţi le aşez pe obrazul moale iar tu ai înţeles deodată gândul meu:
Să nu pleci niciodată!
2 iun. 2014 | By: Violeta Sandor

Note fugare



Am adunat din toate răsăriturile, din lună şi din stele lumina lor pură şi m-am infăşurat în ea ca într-o mantie.
Mi-e bine şi totul pare un echilibru dintre parfumul unei grădini şi vibraţiile unui concert.
Sunt omul construit din emoţii… Surâd pentru o clipă şi un gând cu nuanţe de poem mi se aşterne pe inimă… ori de câte ori te gust pe nesimţite îmi mai dai un motiv să trăiesc.
                            Încă o primăvară de vise în lumea sufletului meu…
14 mai 2014 | By: Violeta Sandor

Stare



Undeva, în liniştea minutelor împăcate am reuşit să arunc în focul uitării umbrele ce zbârceau fiinţa mea. Când credeam că toate clipele mi-s pustii, ai venit tu şi ai aşezat odihnă peste ele.
Sensul vremurilor bune am început să le degust odată cu zâmbetele ce ţi se prelingeau din ochi. Şi zi de zi ne refugiem împreună în zile şi nopţi necuprinse de jarul lacrimilor şi seară de seară torente de îmbrăţişări se prăvălesc peste noi...
Cu slove dulci îmi modelezi făptura, iar buzele tale, un poem, sculptează în mine fiori.
De ceva vreme umerii tăi sunt plini de visele mele.
Câte doruri, câte clipe... toate le-am tatuat sub piele spre înveşnicire. În piept, un farmec de poveste păstrez între suflet şi inimă lângă care aşez un ghem de stele.
Întind mâinile, un amestec de freamăt, împlinire şi binecuvântări am cuibărit în palmele mele. Ia-le, ţi le dăruiesc împreună cu dragostea mea senină.
Pentru totdeauna.

5 mai 2014 | By: Violeta Sandor

Confesiune




Fug orele nefiresc de grăbite
şi încerc din răsputeri
să le opresc o clipă,
undeva, înlăuntrul meu.
Aici, fiecare gând ţese
o linişte caldă,
fiecare vorbă ţese
strat molcom de poeme.
Aici, în sufletul meu,
timpul se deşiră încet
în stropi vii…
Într-un ameţitor balans,
încep să ard cald şi ostoit.
De-acum
pot să fugă orele nefiresc
de grăbite.
Eu, cu lumea mea toată,
ne-am cufundat în tine deja.  


21 apr. 2014 | By: Violeta Sandor

Ecce via

"Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, Dumnezeu însă, prin învierea Lui, îi „condamnă” pe oameni la nemurire. În locul loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El îi îmbrăţişează; în locul ocărilor, El le împărtăşeşte binecuvântări; în locul morţii, El le dă nemurirea. Nicicând oamenii n-au arătat ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit, şi niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de oameni ca atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.” (Sfântul Iustin Popovici) 




13 apr. 2014 | By: Violeta Sandor

Alegria


Atunci când sărutul tău se lipeşte de buzele mele ca într-o îmbrăţişare, mâinile noastre se prefac în bulgări de foc. Brusc, inima mea se topeşte într-a ta, asemenea unui mixaj între pictură şi muzică. Scânteieri de foc fără mistuire se nasc în ochii noştri şi-n astfel de clipe, înlăuntrul fiinţei mele e-un zbor interior ce mă ţine blocată în tandreţe. Până să mă dezmeticesc, mâinile noastre, lipite strâns în dreptul inimii, coc plăpânde fericiri. 
28 mar. 2014 | By: Violeta Sandor

Realitatea mai frumoasa decat visul

Știi că ești îndrăgostit atunci când nu mai poți adormi pentru că realitatea este, în sfârșit, mai frumoasă decât visul.” — Theodor Seuss


Am descoperit frumuseţi atâtea şi atâtea alături de tine şi rând pe rând le-am înveşnicit ferecându-le în câte un glob de zăpadă. Cântece vechi, râsete, flori, o mulţime de şoapte şi câte încă vor dăinui tinere în sufletele noastre!

Mi-au crescut roze pe braţe din îmbrăţişările noastre… încărcate cu vise viitoare. Ascultă… undeva vibrează o poezie, un gând miroase a liliac şi fulgi ca nişte flori dalbe înveşnicesc orele în câte un glob, la infinit.


20 mar. 2014 | By: Violeta Sandor

Te regăsesc mereu




În picături de rouă te zăresc
când zorii-şi leapădă-amorţeala,
şi cu petale albe le-mpletesc
în taină, să le simt migala.

în fiecare gând te voi cuprinde
tânjind la picătura de licoare
ce din sărutu-ţi se desprinde,
când gura mi-o răpui c-o sărutare.

în fiecare zâmbet te aşez,
ca să te am mai mult ca niciodată,
lângă obrazul tău vreau să visez,
la pieptu-ţi să mă pierd ca altădată.

în fiecare mugur de tăcere
când noaptea vraja se-adânceşte,
cu tine totul pare-o dulce adiere
te vreau iubite şi... timpul se opreşte.
1 mar. 2014 | By: Violeta Sandor

Mărţişor



În odaia noastră miroase a primăvară şi toate lucrurile sunt pline de tine. Aşezată pe patul nestrâns  însemn strângerea timpului, aşezând pe o foaie de hârtie o stea, sub o ploaie de cuvinte şi… zâmbetul tău. O mulţime de gânduri îmi inundă mintea şi scriu cu litere tăcute: câtă frumuseţe în poezia noastră şi câte stele, râsete şi şoapte ne dau fiori!
            Deodată o căldură ca un freamăt mi se aşează pe obraz, împreună cu sărutul tău. Printre suspine şi tandre îmbrăţişări, reuşesc să şoptesc:
Te iubesc tare demult!
12 feb. 2014 | By: Violeta Sandor

Puls


Printre copacii goi şi subţiri stau tolănite câteva raze ca nişte lungi tăceri. În aerul gri şi umed, umbrele se contopesc cu seninul într-un răsărit. Totul pare potrivit de frumos şi simţi cum pământul se mişcă spre lumină către o nouă zi. 
Peste tot pluteşte veşnicia asemeni unui vânt călduţ care stăpâneşte domol lucrurile. Pe străzile somnoroase începe agitaţia pe lângă aceleaşi clădiri, cafenele şi parcuri. Cu primul pas făcut afară începe realitatea. Dincolo de orice, încerci să înţelegi tăcerea lucrurilor ca un fel de continuitate. 
Uite aşa mai începe o zi cu ore, gânduri, aşteptări, vise viitoare... la nesfârşit. 

26 ian. 2014 | By: Violeta Sandor

Albe ore






E iarnă şi e frig.
Pe albe ore rătăceşte ninsoarea,
asemenea valului unei şoapte reci.
Fulgii cad aproape perpendicular,
într-o linişte tristă,
precum lacrimile de căinţă.
În depărtare răcneşte
un clopot, a plâns.
Dezolant.
Totul doarme: parcul, strada, aleile.
Din spatele unui nor răzbat
câteva umbre galben-cenuşii,
pe sub perdeaua amurgului.
Pe caldarâm se aştern tăceri
plumburii şi fulgi de zăpadă.
9 ian. 2014 | By: Violeta Sandor

Bucăţi de gând



Sub cerul pustiu de stele, un vânt moale luneca liniştit în noapte. Pe străzile goale se răsfirau plictisite câteva frunze uscate ca nişte mărgele dintr-un şirag. Undeva în apropiere, printre arborii solitari şi subţiri o pasăre încerca să spună ceva.
Se făcuse frig şi ploua încet. Priveam printre gene ploaia măruntă ce cobora-n geam desenând în sus şi în jos poteci pe sticla geamului uşor aburit. În amorţeala serii nori plumburii veneau valuri pe cerul care se confunda cu pământul la orizont.
Am tras grăbită storul la fereastră şi-am zăvorât afară noaptea necunoscută. În camera luminată de o lampă verde era linişte. O linişte caldă, plină de emoţii într-o noapte surprinzătoare şi… tu. Inocent şi atât de pur ţi-ai pus degetele în dreptul gurii ca pentru o sărutare şi apoi mi-ai cuprins obrajii cu palmele. Peste noi plutea împăcare, iubire, cuvinte şi parfum de flori.
Şi orice s-ar întâmpla…