Îmi imaginez…
“Fulgi mii, cu raze de lună în spinare, alergând de
ici-colo dezorientaţi, ca şi cum n-ar vrea să se aşeze nicăieri. Cine ştie de
ce? Poate de teamă să nu li se sfârşească prea repede călătoria. În aer, o
tăcere dureroasă dar caldă îţi inundă urechile şi face ca sufletul să treacă
prin toate culorile curcubeului. La fereastră, un clar de lună inundă noaptea
rece şi de grinzile cerului atârnă zgribulite, stele…
Doi fluturi bezmetici
tremură în lumina unei lămpi aşezate pe noptiera din odaie, iar aripile lor
zăngăne glacial.”
Şi îmi imaginez cum
„Ziduri de flori
cad peste noi,
pe umerii goi,
de nouri şi ploi.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea voastra conteaza