27 dec. 2013 | By: Violeta Sandor

Magie





Îmi imaginez… 
“Fulgi mii, cu raze de lună în spinare, alergând de ici-colo dezorientaţi, ca şi cum n-ar vrea să se aşeze nicăieri. Cine ştie de ce? Poate de teamă să nu li se sfârşească prea repede călătoria. În aer, o tăcere dureroasă dar caldă îţi inundă urechile şi face ca sufletul să treacă prin toate culorile curcubeului. La fereastră, un clar de lună inundă noaptea rece şi de grinzile cerului atârnă zgribulite, stele…
Doi fluturi bezmetici tremură în lumina unei lămpi aşezate pe noptiera din odaie, iar aripile lor zăngăne glacial.”
Şi îmi imaginez cum
„Ziduri de flori
cad peste noi,
pe umerii goi,
de nouri şi ploi.”

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza