… Am simţit nevoia să-mi înăbuş clocotul
interior şi am ieşit la o plimbare în noapte. M-am predat de bună voie
întunericului, sub un cer cu aceleaşi stele mari, care mi se topeau pe piele,
într-un fel de fior. Apoi, sub o umbră de nor am zărit luna, care mi se părea
palidă. Uitându-mă mai bine, am realizat într-o frântură de secundă că e la fel
de plină de prospeţime ca în alte nopţi, doar eu o priveam cu alţi ochi. În
plus era aşa o noapte desăvârşită încât mă uitam de jur împrejur şi nu izbuteam
să zăresc decât clipocitul trist al câte unui felinar. După o mulţime de paşi
presăraţi pe alei, am simţit cum mă cuprinde o nelinişte de-a dreptul
indescriptibilă. Simţeam cum timpul îşi hârşâie minutele, unele după altele,
iar stelele păreau să se fi micşorat surprinzător de grăbite. Tremuram. Nu ştiu
dacă de frig sau de teamă…
Era miezul nopţii. Auzeam cum ceasul îşi
plimbă agitat tinichelele subţiri şi antipatice. Am deschis ochii brusc şi
simţeam cum pluteşte deasupra mea mâna ta, într-o mângâiere.
- „ Şşşt, gata iubito, a fost doar un vis!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea voastra conteaza