11 sept. 2013

Un pumn de vise






Cu o teamă vecină durerii m-am cufundat în adâncul sufletului meu să ascund acolo un spectacol de şoapte şi un pumn de linişti pentru ca nimeni să nu mi le poată lua vreodată. Apoi…
Îmi lipesc ochii de fereastra camerei. Cu faţa îngropată în palme şi cu ochii pironiţi pe un nor, cad pe gânduri.
Dacă mi-ar fi fost menit să zbor, aveam aripi de şoim. Dacă mi-ar fi fost menit să rătăcesc, aş fi fost un nor. Dacă menirea mea ar fi fost să fiu o stea, aş fi ştiut tot ce era de ştiut despre lumină…
Dar aşa, sunt fărâmă dintr-un nimic şi deopotrivă toate la un loc.
Născută în răstimpul unei clipe, am devenit o felie de viaţă. Şi trăiesc, şi visez, şi mă tem… Şi visez aşa de mult încât am reuşit să zbor cu gândul oriunde mi-am dorit, am rătăcit deasupra norilor cuprinzând cu palmele stele ori de câte ori am simţit chemarea cerului. Şi zâmbesc, şi cred, şi păşesc… păşesc peste visări şi ecouri, peste umbre şi tăceri… atât de simplu.
Şi uite cum timpul şi spaţiul devin dintr-odata ireale...   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza