22 iul. 2013 | By: Violeta Sandor

Poezie





Linişte…
Stropi de tăcere
împresoară încet orele Pământului.
Lumina iese din veşmântul ei
şi se îmbracă în umbre;
Pe alocuri cerul se dizolvă, 
acoperind singurătatea
cu buzele-i negre.
Întreg Universul începe
să-şi ţese nemişcarea.
În curând noaptea se apleacă
peste oraşul adormit,
iar luna proptită timid
pe vârfurile copacilor,  
se dăruie rază cu rază.
Un vânt amorţit
unduie melancolic norii.
Singură, o chitară şopteşte
poeme tandre…
Şi, adânc în noi,  
zăvorâm o stea.

1 comentarii:

George PENA spunea...

Asumarea poeziei

Eu visând mereu aşa pe furiş
m-am înrobit de tine, Domniţă!
Mi-am lăsat harul, uneori pieziş,
tot adăstând să-mi dai guriţă.

Mă cred fericit şi chiar curajos,
nu-i vorba de-o simplă alinare;
mă consider şi un bun virtuos
de la prima sărutare;

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza