17 iul. 2013 | By: Violeta Sandor

Cuvinte pline





Printre cuvintele dezgolite de lacrimi,
îngeri şi stele gândesc miresme
ce construiesc pulsul sângelui meu.
Înlăuntru trupului îmbibat cu singurătate,
puţine lucruri ţes raze pline de nesomn…
Până când,
într-o zi, de mâinile mele împreunate,
toţi aştrii mi s-au înnodat de degete
şi asupra pleoapelor mele închise,
lumina şi-a presărat sufletul spre odihnă.
Rând pe rând toate moleculele
ce-mi zidesc fiinţa, visează fiecare poeme.
E semn că inima începe să bată şi
nu doresc nimic altceva decât
să mă iubeşti mereu, ca să nu mai mor nicicând.

6 comentarii:

Adina spunea...

Daca poetul este "un inginer al sufletului", dupa cum afirma insusi implacabilul Stalin, atunci dumneavoastra excelati cu desavarsire in aceasta profesie.

L. H. spunea...

Frumos, ca si pana acum!

elena marin-alexe spunea...

Ca o adiere, aşa am simţit versurile tale, Violeta, dragă!

VioletaS spunea...

Adina,
Ai imbracat cuvintele atat de frumos! Ma numesti poet, multumesc, dar consider ca m-am ridicat impotriva tacerii si astfel am creionat timpul asa cum am simtit.

VioletaS spunea...

Elena Marin-Alexe,
In momentele in care simti cuvantul ca o adiere, asa cum spui chiar tu, iti dai seama ca poti adormi tristetea chiar si pentru o clipa facand loc bucuriei, pe care o asterni ca o dragoste in mainile si sufletul celuilalt. Multumesc pentru citire si invitatie.

VioletaS spunea...

L.H.
Multumesc.
Viata este o magie pe care incercam sa o traim cat mai aproape de cer prin cuvant!

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza