20 mai 2013 | By: Violeta Sandor

Un altar de cuvinte




Am zăbovit alături de cuvinte pe foaia albă...  
Într-un târziu, sub troienele literelor, 
am găsit atâta linişte! 
Şi mă gândeam în sinele meu… 
dacă aş putea opri măcar pentru o clipă 
grijile şi temerile din sufletul tău, 
s-ar numi fericire. 
Dacă mâinile mele ar putea culege stele şi păsări, 
stropi timizi de rouă şi ore îmbujorate, 
pe toate le-aş îndesa într-o ceaşcă 
şi să bei ţi le-aş da. 
Pentru ca într-o bună zi să se transforme 
într-un râu de linişte în inima ta. 
Dacă extazul frunzelor şi răsuflarea vântului 
ar putea fi supuse, 
aş toarce din ele cuvinte cu miros bun 
şi aş umple cu ele trupul timpului…
Şi am să mă rog să nu murim nicicând!

1 comentarii:

Anonim spunea...

sunt minunate aceste versuri!
Alina.

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza