Suprafeţe vizibile

Am înmuiat literele în albastrul cerului

şi văzduhul se stinge treptat într-un amurg...

Un vânt răzleţ mă dezbracă de cuvinte

şi începe să plouă cu raze de lună invizibile,

în pieptul meu, ca nişte aripi de foc.

În ceasul acela totul s-a transformat în cântec;  

din cer, clipe pline de veşnicii, mă cuprind.

Încep să scriu…

În spatele frazelor şi paragrafelor,

cad lin, picuri de iubire ce mă umple

de extaz, de tandreţe, de Rai.

Golită de gânduri, beată de nemărginire,

înfloreşti pe buzele mele gratitudine

şi înţeleg că momentele magice din lumea asta

se materializează într-un fel de prezent şi viitor în mine.

Şoptesc, cuprinzandu-ţi obrajii cu palmele amândouă:

eu, nu eram eu şi nu eram nimic, dacă nu erai tu.