21 apr. 2013 | By: Violeta Sandor

Metamorphosis



Liniştea ta mă poartă prin ceruri înflorite în nopţile dulci de iubire. 
Stele fără prihană picură timp molcom, ţesând peste noi, adăpost. 
Printre valuri de şoapte orele ning zei mititei cu aripi încărcate de vise. Lumina din ele ne înfăşoară fără astâmpăr asemeni unui giulgiu, până noi doi începem să devenim unul. 
Şi totul trece dintr-o viaţă în alta, la nesfârşit.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza