2 mar. 2013

Suspin


Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu cerul. 
(Rabindranath Tagore




Mi-e trunchiul amorţit de astă-toamnă,
Şi mădularele mi-s îngheţate bocnă…
Nimic nu mai îmi circulă prin sevă,
Nici viaţă, nici miros de primăvară.

Simt rădăcinile zvâcnind a viaţă,
Mi-e dor să văd cum se dezgheaţă,
Şi-aştept cu-nfrigurare o dulce adiere,
Fiece strop de rouă e o mângâiere.

Ca-n vis se face iarăşi primăvară,
Parfum de fericire mă-nconjoară
Şi triluri îmi îmbracă ramuri
Şi muguri înverziţi sosesc-alaiuri.


În fiecare an, când mă trezesc la viaţă
Şi flori mă-mpodobesc, dar nu de gheaţă,
E semn că înc-o iarnă a murit,
Iar eu o primăvară am retrăit!


3 comentarii:

Parerea voastra conteaza