2 mar. 2013 | By: Violeta Sandor

Suspin


Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu cerul. 
(Rabindranath Tagore




Mi-e trunchiul amorţit de astă-toamnă,
Şi mădularele mi-s îngheţate bocnă…
Nimic nu mai îmi circulă prin sevă,
Nici viaţă, nici miros de primăvară.

Simt rădăcinile zvâcnind a viaţă,
Mi-e dor să văd cum se dezgheaţă,
Şi-aştept cu-nfrigurare o dulce adiere,
Fiece strop de rouă e o mângâiere.

Ca-n vis se face iarăşi primăvară,
Parfum de fericire mă-nconjoară
Şi triluri îmi îmbracă ramuri
Şi muguri înverziţi sosesc-alaiuri.


În fiecare an, când mă trezesc la viaţă
Şi flori mă-mpodobesc, dar nu de gheaţă,
E semn că înc-o iarnă a murit,
Iar eu o primăvară am retrăit!


3 comentarii:

Alina spunea...

cat de frumoase sunt versurile...iar imaginea,la fel!

VioletaS spunea...

Multumesc Alina pentru ca vizitezi blogul meu constant. Ma bucur ca iti place ceea ce scriu.

Unknown spunea...

Foarte frumos! Felicitări!

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza