25 mar. 2013 | By: Violeta Sandor

Melanj





Noapte, stele, tăcere bună.
Îmbrăcaţi într-un nor, îngerii despart lumina de umbre. Bunăvoinţa clipei pare o poveste, în care zorii devorează hulpav întunericul, într-o clipă. Cuminţi de insistenţi amestecă nesomnul cu răsăritul creând viaţă, în toată forma ei plastică. Cu adânci reverenţe, noaptea se dizolvă în faţa luminii, precum un vis care fuge căţărându-se pe genele dimineţii.
În atmosfera brutal de senină, subit încep a înflori aripi.
Înlăuntrul ochilor cresc lumini inocente, atât de repede încât în galopul lui, întunericul îşi scutură umbrele, în culori ce asmut primăvara peste noi.

3 comentarii:

Alina spunea...

foarte foarte frumos!

VioletaS spunea...

Multumesc Alina! Astept cu drag comentariile tale.

Holy Sinner spunea...

Ca o vesnica pedeapsa a placerii, Primavara trage-n noi cu mugurii Invierii.

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza