14 ian. 2013 | By: Violeta Sandor

Rugă


S-au adunat îngerii sub pleoapa cerului şi cu aripile întinse au aşternut chemările, rugile şi lumina gândurilor mele. În noaptea tăcută, cu ochii îndreptaţi în sus, presimţind parcă fiorul îngeresc că-mi umple simţirea, am început să murmur şoptit o rugăciune, sperând astfel să răscolesc întreg Universul.



Mă rog să trăieşti
ca să trăiesc şi eu,
să existăm frumos în doi,
necunoscând durerea.
Mă rog să lăsăm binele
în graniţele fiinţei noastre,
sub acest cer neprihănit
şi molipsitor de senin.
Mă rog să fim compleţi mereu,
până la cel din urmă pas,
să nu ucidem vreodată
clipele dulci, cu lacrimi
răsucite pe obraz.
Mă rog cu bucurie şi
cu buzele înmuiate
în cuvinte şi lumină,
să fie viaţa noastră
de-acum şi cea din urmă,
între pământ şi cer,
un foc, în veşnicie.

Brusc, pe cer a apărut o lumină, ca un fulger de foc… În tăcerea nopţii, un vânt călduţ răscoleşte somnul liniştit al astrelor. Poartă pe umerii lui un pumn de vise şi picuri de rouă, pe care le aşterne pe boltă, ca pe nişte cuvinte albe şi tinere: „Din iubire…”


4 comentarii:

Anonim spunea...

frumoase si sensibile versuri!
fie ca ruga aceasta sa se implineasca pentru toti cei care iubesc dar si pentru cei care nu iubesc!...
Alina.

VioletaS spunea...

Asa sa fie, Alina! Multumesc pentru ganduri.

L. spunea...

frumos...

ghicitori spunea...

frumoase ganduri

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza