25 ian. 2013 | By: Violeta Sandor

Mereu




“Cea mai mare fericire, dupa aceea de a iubi, e sa-ti marturisesti iubirea.” ( Octavian Paler )





Mă pierd uşor, atât de uşor printre şoaptele tale… Cuvântul tău îmi mângâie urechea atât de blând, nebuneşte de blând, îmbrăcându-mă fin cu fiori de fiecare dată.
Atingerea ta îmi tatuează pielea frumos şi tandru făcându-mă să simt cum nemurirea mi se prelinge prin sânge continuu.
Felul în care îmi tremură trupul când buzele tale îmi zdrobec dulce gura, mă face să-mi doresc pe veci să rămân una dintre bătăile inimii tale… poate cea mai importantă, mai plină de senin, iubire şi nedurere.
Nu mă lăsa, te rog nu mă lăsa să tremur de spaima că vreodată te-aş putea pierde şi…. scoate-mi din minte norii care îmi opresc câteodată stropii de lumină din palmele tale… ce ştiu atât de frumos să-mi îmbrace fiinţa în amurguri.
Între noi nu trebuie să existe vreo dovadă că timpul şi sufletele ne sunt nemuritoare, pentru că… o singură privire, numai una în ochii noştri este de ajuns să simţi focul şi toate nuanţele nepământene care ne creionează dăruirea, iar asta face totul.
Mulţumesc, dragul meu, că existăm unul pentru celalalt.

1 comentarii:

Anonim spunea...

cu siguranta asa va fii!
Alina.

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza