27 dec. 2013 | By: Violeta Sandor

Magie





Îmi imaginez… 
“Fulgi mii, cu raze de lună în spinare, alergând de ici-colo dezorientaţi, ca şi cum n-ar vrea să se aşeze nicăieri. Cine ştie de ce? Poate de teamă să nu li se sfârşească prea repede călătoria. În aer, o tăcere dureroasă dar caldă îţi inundă urechile şi face ca sufletul să treacă prin toate culorile curcubeului. La fereastră, un clar de lună inundă noaptea rece şi de grinzile cerului atârnă zgribulite, stele…
Doi fluturi bezmetici tremură în lumina unei lămpi aşezate pe noptiera din odaie, iar aripile lor zăngăne glacial.”
Şi îmi imaginez cum
„Ziduri de flori
cad peste noi,
pe umerii goi,
de nouri şi ploi.”
7 dec. 2013 | By: Violeta Sandor

O lume rece



Stoluri negre şi zgribulite brăzdează orizontul şi târăsc după ele valuri de gheaţă, croncănind poveşti în vârful ciocului. Vântul pocneşte ferestrele a ger şi nori cenuşii, umflaţi de zăpadă, se încolăcesc unii după alţii, într-un fel de dans. Cu o împotrivire moale, aerul se scutură în fulgi mici şi paşnici, peticind din loc în loc pământul. Ninge. Ninge cuminte, ca şi cum ar curge râuri de stele îndărăt... Pe cerul ce atârnă deasupra caselor, luna se îmbracă în alb argintiu şi se revarsă răcoroasă în toate colţurile. Iarna începe să scrie la picioarele pământului încă o filă din înfrigurata ei reprezentaţie.
22 nov. 2013 | By: Violeta Sandor

Fiori


Curg ore şi zile în taina roză a visării. Undeva în cămara sufletului am reuşit să pictez o grădină, uluitor de vie, din toate florile nopţilor parfumate pe care mi le-ai dăruit. Prin preajmă, fluturi buimaci cu şoapte clădite pe aripi sclipesc în zboruri rotunde, metamorfozându-se în stele ce-mi tatuează fiinţa. Într-un colţ al inimii mele, frânturi de cuvinte se topesc unele în altele, într-o horă a iubirii. Simt dintr-o dată cum adânc în mine te bucuri cu braţele deschise spre infinit, ca două aripi vibrânde iar eu, cu sufletul limpede, respir linişte.
11 nov. 2013 | By: Violeta Sandor

Moment



E seară.
Lumina tremură tăcută în odaia noastră..
Stele magice aştern mistere la fereastră.
Miroase a noapte albastră,
iar eu aştept privirea ta
s-aştearnă peste mine înfloriri.
Din cer picură mulţime de poeme
direct pe buzele tale,
ca o poveste.
Minute unice plutesc în aerul încărcat
de mărunţi fiori.
De-atâtea ori, de-atâtea ori…
2 nov. 2013 | By: Violeta Sandor

Vis de toamnă



… Am simţit nevoia să-mi înăbuş clocotul interior şi am ieşit la o plimbare în noapte. M-am predat de bună voie întunericului, sub un cer cu aceleaşi stele mari, care mi se topeau pe piele, într-un fel de fior. Apoi, sub o umbră de nor am zărit luna, care mi se părea palidă. Uitându-mă mai bine, am realizat într-o frântură de secundă că e la fel de plină de prospeţime ca în alte nopţi, doar eu o priveam cu alţi ochi. În plus era aşa o noapte desăvârşită încât mă uitam de jur împrejur şi nu izbuteam să zăresc decât clipocitul trist al câte unui felinar. După o mulţime de paşi presăraţi pe alei, am simţit cum mă cuprinde o nelinişte de-a dreptul indescriptibilă. Simţeam cum timpul îşi hârşâie minutele, unele după altele, iar stelele păreau să se fi micşorat surprinzător de grăbite. Tremuram. Nu ştiu dacă de frig sau de teamă…
Era miezul nopţii. Auzeam cum ceasul îşi plimbă agitat tinichelele subţiri şi antipatice. Am deschis ochii brusc şi simţeam cum pluteşte deasupra mea mâna ta, într-o mângâiere.
- „ Şşşt, gata iubito, a fost doar un vis!”
9 oct. 2013 | By: Violeta Sandor

Atârnam de privirea ta aripi de înger


"Când iubești, descoperi în tine o nebănuită bogăție de tandrețși duioșie și nici nu-ți vine să crezi că ești în stare de o astfel de dragoste."
(A. P. Cehov)





 Într-o noapte oarecare, în odaia noastră, în timp ce atârnam de privirea ta aripi de înger, am hotărât că e timpul să construiesc o lume a noastră.
O lume în care cerul să nu fie mânios şi mii de flori să ningă peste noi arome violete. O lume în care liniştea să-şi dilate clipele făcând timpul să stea cuminte peste inimile noastre şi din când în când spânzuraţi de câte un zâmbet veşnicia să respire prin noi.
Când şoaptele gândului îşi făcură culcuş între palmele ce-mi cuprindeau obrajii şi contemplam spectacolul de linişti, sărutul tău cald m-a coborât într-un gând obişnuit.
..................Clar de lună visătoare într-o noapte oarecare.............

30 sept. 2013 | By: Violeta Sandor

Un timp rece şi calculat



Universul îşi mână în apusuri
valurile de umbre cu chip roşiatic
iar stele limpezi străbat cerurile,
printre norii sculptaţi de vânt.
În întunericul tăcut fug câţiva
stropi de ploaie spre caldarâm şi
o horă măruntă şi tristă
umple bezna adâncă.
În noaptea plângătoare
se aud suspine…
Copacii obosiţi îşi leapădă
pe un colţ de iarbă încă verde,
ultimele frunze amorţite.
Toamna şopteşte melancolic
printre zidurile negre un timp
care se repetă în fuga pământului,
rece şi calculat.
11 sept. 2013 | By: Violeta Sandor

Un pumn de vise






Cu o teamă vecină durerii m-am cufundat în adâncul sufletului meu să ascund acolo un spectacol de şoapte şi un pumn de linişti pentru ca nimeni să nu mi le poată lua vreodată. Apoi…
Îmi lipesc ochii de fereastra camerei. Cu faţa îngropată în palme şi cu ochii pironiţi pe un nor, cad pe gânduri.
Dacă mi-ar fi fost menit să zbor, aveam aripi de şoim. Dacă mi-ar fi fost menit să rătăcesc, aş fi fost un nor. Dacă menirea mea ar fi fost să fiu o stea, aş fi ştiut tot ce era de ştiut despre lumină…
Dar aşa, sunt fărâmă dintr-un nimic şi deopotrivă toate la un loc.
Născută în răstimpul unei clipe, am devenit o felie de viaţă. Şi trăiesc, şi visez, şi mă tem… Şi visez aşa de mult încât am reuşit să zbor cu gândul oriunde mi-am dorit, am rătăcit deasupra norilor cuprinzând cu palmele stele ori de câte ori am simţit chemarea cerului. Şi zâmbesc, şi cred, şi păşesc… păşesc peste visări şi ecouri, peste umbre şi tăceri… atât de simplu.
Şi uite cum timpul şi spaţiul devin dintr-odata ireale...   
28 aug. 2013 | By: Violeta Sandor

Ecou



Zboară trist
pe un vânt letargic
o frunză ca un amurg.
Pe fereastra
prăfuită de timp
se întind ameţiţi
picurii de ploaie
ca nişte umbre.
Afară,  
cerul plânge crunt,  
iar orele gem amorţite.
Pe umerii copacilor
se aşterne toamna,
într-o linişte rece.
Vara plânge palidă
şi clipele se sting
în norii albi
ca un gând.
E timpul singurătăţii…
15 aug. 2013 | By: Violeta Sandor

Umbre îmblânzite


...Cu pleoapele încărcate de somn, încerc să ascult casa. În jur, totul se risipeşte şi un gând tăcut mi se înfiripă în minte: o zi fără tine şi se aşterne singurătatea peste lume. 
Simt cerul cum se lasă şi începe să se micşoreze, strângându-mă, până când totul din mine ţipă după ajutor. 
Culori triste şi plâns de toamnă, pustiu şi palide note mi se preling pe obraz. Lacrimile mele capătă aromă de foc şi simt cum mi se dezlipeşte sufletul de trup şi aleargă să te caute. Pe străzi, printre oameni, peste tot...  
Cuprinsă de o furtună de gânduri, în clipele încâlcite de spaimă, simt cum mă strângi lângă tine, ca într-o poveste. Deschid ochii şi zâmbetul tău mă asigură că lumea mea este în regulă.
A fost doar un vis.
4 aug. 2013 | By: Violeta Sandor

Senin



A fost un timp în care am reuşit să pun o armură în jurul lumii, din cauza prea multor nopţi întunecate ale sufletului meu. Aveam senzaţia trăirii unui timp dens şi-am încercat să mă scufund în propria-mi viaţă. Eram singură şi nu credeam în minuni până când, într-o clipă de claritate, am văzut ochii lui. O imensitate,  pentru care nu eram pregătită. Era suficient să-mi adun trăirile, gândurile şi cuvintele şi să mă ascund în ei. Lucru pe care l-am şi făcut, atunci când ochii lui au pus stăpânire pe mine. În clipa aceea am părăsit pentru totdeauna adâncimea nopţilor fără stele. A reuşit să mă ridice într-un cer senin cu atâta naturaleţe, încât simţeam cum timpul îşi ţese cu sfială spaţii în care să-mi adăpostesc sufletul.
29 iul. 2013 | By: Violeta Sandor

Când îngerii…



Cu litere uriaşe
mi-am scrijelit pereţii sufletului,  
îmbrăcând tăcerea din el
în straturi de cuvinte nerostite.
Ascunsă bine în trup,
substanţa zborului meu interior
compune enigmatice trăiri.
Un zâmbet liniştit mă cuprinde treptat,  
şi slove noi ca nişte vise
sparg liniştea şi-mi înfloresc pe buze.
Îmi dau seama că plutesc
deasupra unei simfonii,
ce mă inundă ca o răfuială.
Adăpostită în propriile-mi gânduri
răbufnesc într-o îmbrăţişare
şi odată cu sărutul pe care ţi-l aşez pe gură
reuşesc să şoptesc timid, un te iubesc!
22 iul. 2013 | By: Violeta Sandor

Poezie





Linişte…
Stropi de tăcere
împresoară încet orele Pământului.
Lumina iese din veşmântul ei
şi se îmbracă în umbre;
Pe alocuri cerul se dizolvă, 
acoperind singurătatea
cu buzele-i negre.
Întreg Universul începe
să-şi ţese nemişcarea.
În curând noaptea se apleacă
peste oraşul adormit,
iar luna proptită timid
pe vârfurile copacilor,  
se dăruie rază cu rază.
Un vânt amorţit
unduie melancolic norii.
Singură, o chitară şopteşte
poeme tandre…
Şi, adânc în noi,  
zăvorâm o stea.
17 iul. 2013 | By: Violeta Sandor

Cuvinte pline





Printre cuvintele dezgolite de lacrimi,
îngeri şi stele gândesc miresme
ce construiesc pulsul sângelui meu.
Înlăuntru trupului îmbibat cu singurătate,
puţine lucruri ţes raze pline de nesomn…
Până când,
într-o zi, de mâinile mele împreunate,
toţi aştrii mi s-au înnodat de degete
şi asupra pleoapelor mele închise,
lumina şi-a presărat sufletul spre odihnă.
Rând pe rând toate moleculele
ce-mi zidesc fiinţa, visează fiecare poeme.
E semn că inima începe să bată şi
nu doresc nimic altceva decât
să mă iubeşti mereu, ca să nu mai mor nicicând.
5 iul. 2013 | By: Violeta Sandor

Assiduitas





În tăcerea dimineţii, un foşnet cald, ca o şoaptă, se caţără pe vântul care bate obosit pe drum. Pe strada goală, florile încă dorm. La ferestrele deschise, soarele se joacă prin perdele. O frunză, ca o pasăre, s-a aşezat pe pervaz şi plânge încet, cu lacrimi de rouă. 
Pluteşte în văzduh câte o stea rătăcită. Când e, când nu e, iar minutele fug fără înţeles. Se-aude undeva în zare un zâmbet revărsat peste buze: „Bună dimineaţa, iubitule! Şi azi, ca şi ieri!” 
La infinit…
25 iun. 2013 | By: Violeta Sandor

Plouă stăruitor



Plouă stăruitor, parcă-ntradins
de ceva vreme.
Rotunzii picuri te ispitesc la somn,
în timp ce norii îşi povestesc drumul
pe cerul plumburiu.
În jur, miros de umed, nepământean,
de haos, îţi umple insistent nările.
E frig şi brusc se face toamnă!
Orele curg obosite,
ascunse bine în zilele Pământului.
Şi nu mă mir când aud furtuna
încreţind ramuri pe geam.
Tot mai des…

16 iun. 2013 | By: Violeta Sandor

De câte ori mi-e teamă…




Într-o linişte asurzitoare, ascult cu ochii închişi şopotul stelelor. Prin pleoapele îngheţate de somn, simt o frumuseţe ascuţită, ce încape doar într-un vis. Cu ochii împodobiţi de amintiri, cu trupul acoperit de dragoste, sub stoluri tăcute de simţăminte, descopăr în simplitatea momentului, că mă legeni uşor. Braţele tale formează în jurul meu o ascunzătoare. Şi-atunci îmi dau seama că de câte ori mi-e teamă, mâinile tale se fac aripi în care mă învelesc.
4 iun. 2013 | By: Violeta Sandor

Timp după timp



Ţi-am pătat buzele cu lacrimi de dor
iar ochii ţi-am colorat cu săruturile mele.
Te-am dăltuit în sângele meu pentru totdeauna…
Nu te teme, te-am întipărit în mine
atât de delicat, încât stelele au flămânzit după lumină
şi s-au lipit de albastrul cerului spre contopire.
Hm, asemenea surâsului din colţul gurii tale...
Cu mâinile pline de patimi am construit curcubee
cu care am îmbibat urmele trupurilor noastre
spre înveşnicire, pe cerul de aici de jos.
Ca mărturie, pentru ziua în care
şi pământul va deveni cer iar cuvintele,
privirile şi sufletele noastre fi-vor fulgi-licurici,
parte din lumea stelelor.



27 mai 2013 | By: Violeta Sandor

Suprafeţe vizibile




Am înmuiat literele în albastrul cerului
şi văzduhul se stinge treptat într-un amurg...
Un vânt răzleţ mă dezbracă de cuvinte
şi începe să plouă cu raze de lună invizibile,
în pieptul meu, ca nişte aripi de foc.
În ceasul acela totul s-a transformat în cântec;  
din cer, clipe pline de veşnicii, mă cuprind.
Încep să scriu…
În spatele frazelor şi paragrafelor,
cad lin, picuri de iubire ce mă umple
de extaz, de tandreţe, de Rai.
Golită de gânduri, beată de nemărginire,
înfloreşti pe buzele mele gratitudine
şi înţeleg că momentele magice din lumea asta
se materializează într-un fel de prezent şi viitor în mine.
Şoptesc, cuprinzandu-ţi obrajii cu palmele amândouă:
eu, nu eram eu şi nu eram nimic, dacă nu erai tu. 

20 mai 2013 | By: Violeta Sandor

Un altar de cuvinte




Am zăbovit alături de cuvinte pe foaia albă...  
Într-un târziu, sub troienele literelor, 
am găsit atâta linişte! 
Şi mă gândeam în sinele meu… 
dacă aş putea opri măcar pentru o clipă 
grijile şi temerile din sufletul tău, 
s-ar numi fericire. 
Dacă mâinile mele ar putea culege stele şi păsări, 
stropi timizi de rouă şi ore îmbujorate, 
pe toate le-aş îndesa într-o ceaşcă 
şi să bei ţi le-aş da. 
Pentru ca într-o bună zi să se transforme 
într-un râu de linişte în inima ta. 
Dacă extazul frunzelor şi răsuflarea vântului 
ar putea fi supuse, 
aş toarce din ele cuvinte cu miros bun 
şi aş umple cu ele trupul timpului…
Şi am să mă rog să nu murim nicicând!