27 dec. 2012 | By: Violeta Sandor

Urare



Zambetul este un gest profund si un dar deosebit, mai ales intr-o lume in care incruntarea "cucereste" tot mai multe chipuri. Astfel, cand oamenii devin tot mai indiferenti la problemele semenilor lor, un zambet acordat celui de langa noi sau unui om nevoias s-ar putea sa faca mai mult decat o lunga convorbire sau un ban aruncat in graba. Doar cand zambim iubind, insa, vom putea cunoaste cat bine poate face un zambet.

Fiecare gest frumos este o manifestare a iubirii. Gestul este precum o samanta care, sadita in sufletul celui de langa noi, poate rodi inmultit. Prin gesturi ne exprimam trairile sufletesti, un singur gest putand arata ceea ce nu dorim sau nu reusim sa spunem printr-o multime de cuvinte. Fiecare gest poarta cu sine un mesaj, potrivit gandurilor aflate in inima celui care il face. "Cum iti sunt gandurile asa iti este viata!" Astfel, cand gandurile noastre sunt bune, acestea iau forma unor gesturi frumoase, iar cand acestea sunt tulburi, ele iau forma unor gesturi distrugatoare, care nu odihnesc sufletul celui de langa noi.( Teodor Danalache)

Zambiti iubind, iertati intarindu-va in iubire, cereti iertare inlaturand ultima ramasita a orgoliului vostru, oferind astfel adevarata libertate inimii… Acolo unde exista iubire, binele se gaseste prin excelenta si este izvorul oricarui gand, cuvant sau fapta buna.

LA MULTI ANI, PLINI DE TIHNA, IUBIRE SI MULT BINE!


18 dec. 2012 | By: Violeta Sandor

Metamorfoză




Parca am uitat sa ne mai bucuram de lucrurile simple din viata noastra. Ne-am lasat manipulati, inca de mici, de castele si printese, iar mai apoi, de case moderne si masini puternice, incat am ajuns sa calcam peste margaritarele ascunse in gesturile si lucrurile simple.
“Dacă există în lume o forţă, care poate să depăşească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepăsătoare la orice pagubă până şi faţă de moarte, această forţă este iubirea”.
(Rabindranath Tagore)




Se rostogolesc clipele nestăpânite prin mine,
destul cât să-mi topesc sufletul de bunăvoie în tine.
Ce calde şi tandre sunt serile noastre,
în care liniştea e spartă doar de aştri
ce se clatină pe cer şi de vorbele nerostite,
crescute singure pe trupuri, ca nişte mângâieri.
Uniţi într-un fel de ludică furtună,
fiecare moleculă ni se împreună
şi vom rămâne printre ceruri
două focuri mari de dragoste sfântă,
în care destinul şi-a făcut adăpost.










13 dec. 2012 | By: Violeta Sandor

Neastâmpăr





Într-o seară, aşa pe la vremea când amurgul îmbrăca o mantie roşie, am început să navighez printre gânduri. 
Ziceam în sinea mea că în trecerea timpului peste noi, adeseori binele se împleteşte cu forme de risipă care generează în fiinţa aceasta griji şi te face să ridici ochii spre cer. Strigăte, şoapte, lumini şi umbre, râvnă, dorinţă, vise, împliniri, o cutie întreagă de şanse. Ţi se dau sau ţi le faci…?
Un colţ de cer şi zeci de mâini invizibile te veghează… crezi ? Cu fiecare prag trecut simţi cum ţi se scutură din cârcă pietrele tăcute care-ţi îngreunează călătoria. Împleteşti printre momentele acestea şi bucăţi din sufletul tău. Merită? Eu cred că da… atunci când recunoşti cu toată suflarea ta că eşti până la urmă o creaţie, nu Creator şi că:“Noi punem păcatul, orgoliul, sete pământească, voluptate, curiozitate, întuneric. Dumnezeu pune restul.”(C. Noica - Jurnal Filozofic).
Termin călătoria printre gânduri şi spun: măsura lucrurilor e dată întotdeauna de lumile pe care le descoperi în tine cu fiecare aşteptare cuminte şi pură, împlinită.
Noapte bună !
3 dec. 2012 | By: Violeta Sandor

Bocet




Nu ştim unde ne este esenţialul. Alegem între una şi alta, în fiecare ceas al vieţii, dar fără controlul legii noastre. Sau poate: fugim de propria noastră lege, alegând.”
(Constantin Noica – Carte de înţelepciune)


  
Ne pierdem deseori printre straturi de cuvinte. Mult mai adânc decât izvorul ce se topeşte în mare. Fiecare gest, rămas suspendat undeva la jumătatea timpului, adoarme întunecând sufletul ce stă bine ascuns în trup. Miresme de raze reci se îngrămădesc în fiecare celulă şi fiinţa aceasta apune cândva, într-o tăcere neterminată. Într-un final, nimicul amplifică cu sălbăticie puţinul firesc scuturat de pe o aripă de înger. Totul pare o fugă în somn.
          Să nu-ţi vină să te revolţi împotriva acestui Univers, tot mai înfipt în haos şi nedumerire?