27 oct. 2012

Fiori





Îţi poţi crea propriul univers pe măsură ce trăieşti. Cu cât imaginaţia ta este mai deosebită, cu atât mai puternic universul. Când vei înceta să visezi, universul tău va dispărea
(Winston Churcill)



Îmi amintesc cu plăcere ziua în care ne-am întâlnit pentru întâia oară. A fost o zi de iulie mai frumoasă ca niciodată.
Aşteptându-te mă încerca un sentiment ciudat de teamă. Îmi încolţise în minte o sămânţă de gând care nu-mi dădea pace deloc. Întrebări de genul: mă va plăcea, cum mă va percepe îmi zguduiau oarecum fragila siguranţă… Şi gândul acesta mă irita, mă dezarma şi cel mai ciudat lucru era faptul că mă simţeam împietrită de o oarecare spaimă. O spaimă născută de mult sau mai degrabă un complex de inferioritate pe care-l simţeam ( mai vag, mai diluat ce-i drept cu trecerea timpului) dar acelasi în natură, în raport cu celelalte femei pe care le vedeam mai frumoase, mai sigure pe ele. Încercând să nu dau în lacrimi aud brusc vocea persoanei de la informaţii care anunţa venirea trenului. În momentul acela gândul mi se sfârşise brusc… Ai apărut în faţa mea la câţiva metri. Simţeam un vânt uşor care-mi învăluia trupul şi sufletul cu fiori calzi. Privirile ni s-au întâlnit şi tu mi-ai zâmbit dulce, cald si limpede cu toată fiinţa. A fost clipa în care am dat drumul unei fericiri prea mult timp zăgăzuită în mine. Atunci am început să-mi construiesc propriul univers alaturi de tine.
 


14 oct. 2012

Contopire




Scriu. Scriu cu sufletul, fiecare cuvânt şi creionez astfel propriul meu univers, în care iubirea ta cade peste mine ca o ploaie. Mii de stoluri de fluturi, trăiri, sentimente, lucrurile toate se îmbină şi se topesc într-o existenţă unică. Urmez vibraţia sufletului tău şi simt mireasma liniştii. Îmi place când ştiu să te aştept… când deschizi ochii dimineaţa, când buzele tale îmi pecetluiesc ziua, unindu-se cu ale mele, când seara braţele tale mă cuprind, ocrotindu-mă. Ţi-am descoperit fiinţa într-o multitudine de forme. Şi uite-aşa, te-am cunoscut. Nu numai pe tine ca individ, ci şi ca un fragment al vieţii mele, pe care l-ai umplut cu sufletul tău. Dăruindu-mi-te, am găsit în tine deplinătatea fericirii şi desăvârşirea în iubire. Văd lucrurile în aceleaşi culori ca şi tine… Primeşte rogu-te ca ofrandă veşnică sufletul meu!


Un gând înfăşurat în Dumnezeu,
hrănit cu simfonică armonie,
se ridică asemenea unui psalm
peste suflarea-mi omenească.
Mi-e îngăduit să-l înţeleg
şi să-l aştern în sihăstria cuvintelor,
începând cu prima picătură de pe buza mării,
până în zbuciumul misterios al furtunii…
Un gând ca o strădanie,
ce tânjeşte spre o legătură cuminte,
între atomii flămânzi ai luminii
şi spiritul de o liniştită perfecţiune,
pătrunde în suflarea inimii mele.
În juru-mi se îngrămădeşte infinitul
şi descopăr singurul lucru invizibil din tine…
Sufletul.





5 oct. 2012

Freamăt ruginiu





Ascult tăcerea frunzelor care tânjesc spre adormire. După norii obosiţi de vreme, raze tăioase îţi mai mângâie faţa din când în când. Cu o adiere tandră, timpul îşi creionează liniştea în mirosul dulce de struguri striviţi. E limpede că dincolo de freamătul roadelor coapte foşnesc ultimele bucăţi dintr-o existenţă care moare treptat… ca mai apoi să renască în fărâme fragede de muguri ascunşi în pământ, cu soarele chicotind deasupra.
E toamnă!
 
Autumnală

Norii au tras cortina
peste un cer liniştit;
prin paravanul rece,
apusul a început
să zâmbească sângeriu.
Miros de frunze
mistuite de timp,
traversează tăcut
aerul obosit…
O ploaie ascuţită
ciopleşte eterul,
dizolvând praful
dintre cer şi pământ.
În timp ce picurii
ning transparent,
o toamnă târzie
îşi numără orele largi,
prin văzduh.