28 apr. 2012 | By: Violeta Sandor

Splendoare



De-aş fi o pasăre minune
pe aripi te-aş purta duios,
şi tainic ca o rugăciune
te-aş înălţa-ntr-un gând frumos.

De-aş fi o blândă adiere
ce-n noapte-alin a ta iubire
c-o nesfârşită mângâiere
durere-aş preschimba-n zâmbire.

De-aş fi o lacrimă-n robie
ce se prelinge-ncetişor,
pe-obrazul tău aş vrea să fie,
să-ţi spăl tristeţea cu mult dor.

De-aş fi un înger fără nume
în cer ţi-aş face legământ
şi vântul ţi-ar purta prin lume
iubirea-ţi ca un dalb veşmânt.

De toate-aş fi, dar sunt doar eu
iubiri ai revărsat în mine,
eşti dezmierdarea sufletului meu,
iar viaţa mea e vis doar lângă tine.





17 apr. 2012 | By: Violeta Sandor

Simbioza




Am găsit ce am căutat sau m-am descoperit pe mine. Am ştiut asta atunci când am gustat primul tău sărut. Îmi clocotea sângele în fiecare celulă şi am respirat miasma îmbătătoare a fericirii când am simţit cuminţenia dintre trupuri.                
 Tu, chip de om, m-ai tulburat.
Acum ştiu de ce am dorit să mă retrag în tine… pentru că tu m-ai învăţat să visez, să zbor şi să rămân… lângă mâna ta, lângă inima ta. Fără să mai plâng, fără să privesc nestrălucirea, fără să port umbre.
Eşti dorul meu mereu cuprins de linişti curate, eşti drumul meu acoperit cu seninătăţi dincolo de singurătăţile lumii. Eşti dinlăuntru şi dinafara mea. Eşti peste tot, în toţi... îmi eşti acum şi aici până în cealaltă viaţă.



Eşti începutul fiecărei clipe,
Între apus şi asfinţit,
Eşti aripa-unui înger, ce se-ntinde,
Între o stea şi-ntregul cer unit.

Eşti slova dintre rânduri,
În miez de noapte o lumină,
Iar dorul tău coboară-n gânduri,
De drag, mi-e viaţa plină.

Eşti zorii unei dimineţi,
Venit pe-o rază de la soare,
Mi-ai sărutat răni şi tristeţi,
Şi-ai transformat lacrima-n floare.

Eşti zborul visului din somn,
Din ce în ce mai viu, când dimineaţa
Răzbate printre pleoapele ce dorm,
C-o mângâiere, mi-ai redat viaţa.

Eşti murmurul cel dulce dintre noi
Şi-adânc pătrunzi în suflet, ca o taină,
Eşti tot ce am visat... noi amândoi,
Eşti zâmbetul pictat într-o icoană.




14 apr. 2012 | By: Violeta Sandor

Inviere



"Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric" (I Ioan I, 5).
Cine se apropie de această lumină strălucitoare, ajunge şi el la rândul lui lumină. Nouă nu ne rămâne decât să mărturisim, dimpreună cu psalmistul, care a zis: "Prin lumina Ta, Doamne, vom vedea lumina". Şi prin Tine ne-a răsărit nouă viaţa şi ne-am făcut fii ai învierii noastre, atât în veacul de acum, cât şi în cel fără de hotar, pe care cu nestrămutată credinţă îl aşteptăm. Amin. (Părintele Vasile Vasilache)
Sărbătorile Pascale să vă aducă belşug de sănătate, linişte şi credinţă.
Domnul Iisus a înviat pentru ca noi să avem viaţă!


A plătit! 
EL, Domnul Slavei, 
pentru-al nostru greu păcat,
hotărât să bea paharul,
pentru neamul greu cercat.
Ia priviţi spre Golgota,
cum Iisus Cel de pe cruce
urcă drumul de calvar
pălmuit, bătut cu bice,
sub povara-amărăciunii,
adunată mii de ani.
Inima-i arzând se frânge,
şi suspină-n sinea Sa:
"Tată, fie voia Ta!"
A plătit! 

Priviţi spre cruce!
Domnul nostru-i răni şi spini,
şi pe faţa-i ce străluce,
se zăreşte-al vieţii chin.
A plătit tributul greu,
blândul Miel, străpuns de cuie,
pentru mântuirea noastră,
El-Iisus, El-Dumnezeu!





8 apr. 2012 | By: Violeta Sandor

Monotonie


Plouă… Plouă lejer din norii cu tonuri opace de gri. Plouă în şuvoaie subţiri printre frunzele abia mijite, lăsând impresia că o perdea de umezeală se aşterne la picioarele pământului. Peste tot, picături incolore ca nişte lacrimi, stau agăţate de frunze şi tulpini încâlcite şi nesfârşite. Pentru o clipă ai impresia că timpul, tăcerea şi viaţa se diluează în monotonia ploii. E linişte… O linişte tulburătoare ce se înalţă ca un fior matinal, asemenea unui fluture amorţit şi te face să te simţi devitalizat. Ţi se face brusc frig şi te cuprinde un somn cuminte, ca o amorţeală ce-ţi răvăşeşte fiinţa şi te îndeamnă la vis. Ce lume rece!




Plouă cu lacrimi de rouă
peste covorul de iarbă crudă.
Din bucăţile de nori violet,
întinse pe cer asemenea
aripilor de fluture,
se dezlipesc umbre…
În liniştea fără pată
vântul scutură cu spaimă
conturul de lumină,
aşezat peste lume.
Ceaţa coboară cuminte,
ca o nălucă, împăcând
lumina şi întunericul
într-un amurg rece.

1 apr. 2012 | By: Violeta Sandor

Azi pictez




Azi pictez fericirea
în acorduri senine de toporaşi.
Colţul de sus inundat 
de albastru ochilor tăi
cerne linişte...
Verdele l-am învăţat 
atunci când noi doi 
am dansat desculţi
cu îngerii pe roua dimineţii...
Sufletul tău l-am adunat 
dintr-un zâmbet 
şi-am stropit cu el 
toţi trandafirii...
Liniştea din sărutarea buzelor tale
am aruncat-o peste zorele
şi-au devenit o vibraţie violetă...
Seninul inimii tale
ce l-am cuprins în căuşul mâinilor
s-a preschimbat în stele
şi le-am aruncat în sus
să se odihnească în univers...
Mă-ntreb... albul ghioceilor
răsfrânt peste margine de gând 
ne poate cuprinde pe amândoi
în liniştea nopţilor cu lună
când trupurile noastre dansează
curat şi împlinit spre desăvârşire?