28 mar. 2012 | By: Violeta Sandor

In spatele lumii



Cum deschizi uşa, dai cu ochii de ziduri luminoase, mirosind a ramuri înverzite, a nou, a crud. Nimic nu se poate întâmpla aici, nimic rău. Simţi în aer că totul este neaşteptat de relaxat. Lumina zilei zboară neastâmpărată pe după perdelele cu alură violetă.
Cum intri, te pomeneşti năpădit de flori catifelate care au cucerit deja un colţ al încăperii şi geamurile mari şi pereche. Parfum de iasomie şi tutun fuge dintr-un beţişor aprins, înfipt într-un stativ de lemn, ca un animal vânat. Pe un perete, deasupra patului, câteva icoane concentrează în ele deruta şi lupta spiritului şi percepi undeva, la răscruce de simţuri, o linişte ce te cuprinde aproape instantaneu.
Aici toate lucrurile sunt altfel, iar timpul nu se măsoară în secunde ci în gesturi magice percepute cu inima, şoapte mărunte, pline de tandreţe, spontan încremenite pe buzele arzânde, bucurii, încurajări, semne sincere.
Aici e lumea mea şi a ta, o lume în spatele lumii, o împăcare împlinită, un echilibru firesc şi natural, un trecut, prezent şi viitor prelinse toate într-o clipă plină de fericire…aici e camera noastră.





19 mar. 2012 | By: Violeta Sandor

Inceptio



Dincolo de tumultul orelor zgribulite, dincolo de negura din ochii zorilor şi dincolo de somnul rece al soarelui, primăvara îşi va descreţi fruntea şi va rostogoli raze vii peste pământul amorţit de o iarnă totalitară.
Timidă, ca cea dintâi sărutare, aşterne sclipiri inocente în zâmbetul ghioceilor. Zambile vesele şi lalele de catifea umplu sufletele noastre cu un miros unic de verde crud. Simţi viaţa cum se  zbate în tonuri calde, pe sub tâmplele cerului.
Şi pentru nu ştiu a câta oară, un nou început prinde contur în tot şi peste tot, ca o lecţie a supravieţuirii.


Surâs neomenesc

Ninge cu albe petale
Pe aripi de vânt fantomatic,
În cercuri ce-mpletesc agale
Lumina cu dansul primăvăratic.

Zboruri cuminţi modelează seninul
Printre razele despletite de soare,
Un tril colorează cu iubire suspinul
Unei ierni ce-oftează rece şi moare.

Pe tremurul verde al frunzei
Aleargă haihui lacrimi de rouă
Ce-adorm graţios pe zâmbetul zilei,
Când luna şi soarele se-ngână amândouă.

E totul un freamăt de viaţă
Şi flăcări de dor se-aştern pe pământ,
Ţipăt de muguri se-aud dimineaţă
Primăvara se dăruie-n rafale de vânt.


11 mar. 2012 | By: Violeta Sandor

Muguri de primăvară






Încet şi liniştit zorile se agaţă de ferestre, lăsând în urmă o noapte dezordonată. Primăvara ca o mireasă întârziată, presară peste tăcerile pământului muguri tineri, oftând. Nimeni nu poate înţelege zâmbetul rece al soarelui dar, până la urmă, totul capătă un iz de început fără sfârşit, o notă de realitate ce compune în tăcere poezie. Se simte în aer mirosul seninului şi al copacilor încărcaţi de viaţă, care sunt gata să se trezească deodată. Ţipă pe undeva păsărele…
Te trezesc sfioasă cu o sărutare şi odată cu aburul cafelei ce cade peste noi şoptesc: „Bună dimineaţa, iubitule! Îngeri nevăzuţi aştern primăvară peste pământ!” 


3 mar. 2012 | By: Violeta Sandor

Mărţişor



Deşi e deja martie, miroase a fulgi lepădaţi de pe umerii cerului. E frig. Mai zăbovesc încă mâinile în mănuşi pufoase. Vântul rece trece ca o nălucă prin liniştea oricărui trup. Cerul se mişcă neîncetat printre norii tăcuţi, fără contur. Se zăresc arar, adăpostite parcă în spatele lumii, raze aurii ce-ţi mătură chipul ca într-un vis. Poate primăvara să fi rătăcit drumul sau iarna mai cerşeşte niţel timp, să poată lâncezi pe sub copacii înmărmuriţi încă câteva ore lunguieţe. Nu mă pot abţine şi vă mărturisesc ceva: în adâncul fiinţei mele, am simţit revărsări moi de căldură atunci când, odată cu sărutul plin de poftă depus pe buzele mele, mi s-a agăţat în piept un mărţişor ghiocel, oferit de sufletul meu pereche.


Strofe de primăvară astrală

Zăresc universul împrimăvărat
de murmurul ghioceilor
rostogoliţi din privirea-ţi albă,
pe care i-ai lăsat să înflorească
pe bolţile ochilor mei verzi...
Te privesc molcomă,
cum îmbraci dimineaţa
cu surâsul tău, ca o mărturisire
de iubire.
Văd cum iubirea se zbate
în spatele trandafirului ce mi-l oferi,
agăţat de un sărut;
Privesc nesfârşit în palma mea dreaptă
conturul degetelor tale,
ce mi-au lăsat arzânde mângâieri
în nopţile limpezi.
Ca să nu mă ardă dorul de tine,
am colorat luna în culoarea ochilor tăi
şi am rugat visul să cearnă praf sideral
peste trupurile noastre,
să ne transforme în doi aştri călători,
într-un univers cu primăvară veşnică.