Neastâmpăr

Într-o seară, aşa pe la vremea când amurgul îmbrăca o mantie roşie, am început să navighez printre gânduri. 

Ziceam în sinea mea că în trecerea timpului peste noi, adeseori binele se împleteşte cu forme de risipă care generează în fiinţa aceasta griji şi te face să ridici ochii spre cer. Strigăte, şoapte, lumini şi umbre, râvnă, dorinţă, vise, împliniri, o cutie întreagă de şanse. Ţi se dau sau ţi le faci…?

Un colţ de cer şi zeci de mâini invizibile te veghează… crezi ? Cu fiecare prag trecut simţi cum ţi se scutură din cârcă pietrele tăcute care-ţi îngreunează călătoria. Împleteşti printre momentele acestea şi bucăţi din sufletul tău. Merită? Eu cred că da… atunci când recunoşti cu toată suflarea ta că eşti până la urmă o creaţie, nu Creator şi că:“Noi punem păcatul, orgoliul, sete pământească, voluptate, curiozitate, întuneric. Dumnezeu pune restul.”(C. Noica - Jurnal Filozofic).

Termin călătoria printre gânduri şi spun: măsura lucrurilor e dată întotdeauna de lumile pe care le descoperi în tine cu fiecare aşteptare cuminte şi pură, împlinită.

Noapte bună !