Într-o seară, aşa pe la vremea
când amurgul îmbrăca o mantie roşie, am început să navighez printre
gânduri.
Ziceam în sinea mea că în
trecerea timpului peste noi, adeseori binele se împleteşte cu forme de risipă
care generează în fiinţa aceasta griji şi te face să ridici ochii spre cer.
Strigăte, şoapte, lumini şi umbre, râvnă, dorinţă, vise, împliniri, o cutie
întreagă de şanse. Ţi se dau sau ţi le faci…?
Un colţ de cer şi zeci de mâini invizibile te
veghează… crezi ? Cu fiecare prag trecut simţi cum ţi se scutură din cârcă
pietrele tăcute care-ţi îngreunează călătoria. Împleteşti printre momentele
acestea şi bucăţi din sufletul tău. Merită? Eu cred că da… atunci când
recunoşti cu toată suflarea ta că eşti până la urmă o creaţie, nu Creator şi
că:“Noi punem păcatul, orgoliul, sete
pământească, voluptate, curiozitate, întuneric. Dumnezeu pune restul.”(C. Noica - Jurnal
Filozofic).
Termin călătoria
printre gânduri şi spun: măsura lucrurilor e dată întotdeauna de lumile pe care
le descoperi în tine cu fiecare aşteptare cuminte şi pură, împlinită.
Noapte bună !
mi-a placut enorm!
RăspundețiȘtergereAlina.
Sunt incantata sa te vad constant aici, Alina. Multumesc de citire.
RăspundețiȘtergereasa poezii,asa ganduri frumoase de iubire sa tot citesc!...cu mare drag,multumesc si eu!
RăspundețiȘtergereAlina.