3 dec. 2012 | By: Violeta Sandor

Bocet




Nu ştim unde ne este esenţialul. Alegem între una şi alta, în fiecare ceas al vieţii, dar fără controlul legii noastre. Sau poate: fugim de propria noastră lege, alegând.”
(Constantin Noica – Carte de înţelepciune)


  
Ne pierdem deseori printre straturi de cuvinte. Mult mai adânc decât izvorul ce se topeşte în mare. Fiecare gest, rămas suspendat undeva la jumătatea timpului, adoarme întunecând sufletul ce stă bine ascuns în trup. Miresme de raze reci se îngrămădesc în fiecare celulă şi fiinţa aceasta apune cândva, într-o tăcere neterminată. Într-un final, nimicul amplifică cu sălbăticie puţinul firesc scuturat de pe o aripă de înger. Totul pare o fugă în somn.
          Să nu-ţi vină să te revolţi împotriva acestui Univers, tot mai înfipt în haos şi nedumerire?

1 comentarii:

Rontaitorul spunea...

Haosul si nedumerirea tot de om e creat :) n-are universul nici o vina

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza