8 nov. 2012 | By: Violeta Sandor

Jurnal (II)






Priveam în mine şi tot ce puteam face pentru moment era să mă eliberez de singurătate şi de neputinţă. Cineva, undeva, trăieşte sigur pentru mine. Ştiam asta, aşa cum ştiam că zorii strâng noaptea sub mantia lor, iar stelele se preschimbă în rouă în fiecare dimineaţă. Singurul lucru care mă mai ţinea în viaţă era speranţa şi încercam să o menţin vie în latura mea umană, frumos şi firesc, într-o realitate necesară. Pentru prima oară mă simţeam înconjurată de linişte. Eram sigură că vedeam cu ochii şi simţeam în adâncul fiinţei mele împlinirea unui vis vechi. Acela de a dărui şi primi iubire. În spatele pleoapelor simţeam lacrimi de bucurie.”

va urma

1 comentarii:

Anonim spunea...

frumos!...
Alina.

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza