16 sept. 2012 | By: Violeta Sandor

Nonsens?


 



Cad rostogol fulgi de timp 
peste noi,
ca nişte lacrimi aprinse din mânie…
Stelele flămânde ascund zorii liniştiţi
în căuşul întunericului, 
de teamă că
vor muri destrămându-se, în fiecare nouă zi.
Doar atât 
şi e destul să simţi cum treci
prin pulberea de vise ce te înconjoară,
în timp 
ce vremurile se hrănesc cu vieţi,
cu destinul cât o clipă!
Ce păcat 
că împlinirea menirii aduce sfârşitul
şi toate amintirile, speranţele, iubirile,
dispar una câte una, 
stingându-se în tăcere…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza