8 iul. 2012 | By: Violeta Sandor

Popas





Într-un oraş al norilor am găsit o formă de linişte. O linişte ce adăposteşte ore de mistere şi de şoapte. Prin unde nevăzute se simte neastâmpărul dezmierdărilor şi guşti cu inima nedurerea într-o lumină moale. Şiraguri de vise ţi se prind de suflet, ca nişte văpăi tremurătoare. Nimic nu te tulbură. Poate doar luna care-ţi îmbrăţişează chipul cu o lină scânteiere, în timp ce se clatină pe bolta lumii. Aşa, într-o profundă nostalgie, în sânge mi se aprinde un foc… Şi-n oraşul norilor, sub cupola liniştitelor ore, pustietatea se umple cu lacrimi gingaşe. De dor, de-o clipă de viaţă.


În visul oglindirii mereu este lumină,
Şi fulgeră frenetic în întunericul dens,
Să vezi axa lumii stând drept nu se-nchină
Către o viaţă, un început şi un sens.

În traiectoria dreaptă, un conţinut ardent,
Descinde din spaţiul închis prea ermetic,
Şi viaţa îmi cere iubiri în torent,
Mă avânt într-un ideal prea eretic.

Adun de pe cale comete şi raze coleric,
Găsita-m cu timpul iubiri pe vecie,
Transform lumina dintr-un popas galactic,
În dragoste pură, vis, lacrimi şi poezie.

Mă-nchin nemuririi ca într-un zbor fantast,
Şi fiecare clipă o simt ca pe-o altă dorinţă,
Din fulger, din stele mereu te refac,
Până ce ochii închid in nefiinţă.


1 comentarii:

£ƒ ♥♥ spunea...

n-am mai trecut de mult pe aici, ma bucur sa gasesc si acum poezii frumoase
o zi placuta!:)

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza