Eres

Printre razele prea pline de eresuri şi de făgăduinţi ale unei jumătăţi de lună, gândesc miresme… care să te-mbrace. Uşor, încep să picure liniştit ore, printre vorbe nerostite şi gânduri ţesute din doruri. Trupul tău se stinge în mine, dulce şi cuminte, în fiecare seară. În cea mai potolită rugă, adorm aproape de pieptul tău. E singurul loc unde îmi pot construi vise. Acum şi mereu…

Mai stai, mă lasă să-ţi şoptesc
ce încă nu ţi-am spus vreodată,
mă tem ca viaţa-i vis ceresc
şi te voi pierde dintr-odată.

Fă-mi fiinţa zbor albastru sidefat
şi aripi dă-mi să pot zbura,
mă lasă să cuprind nemăsurat
întregul cer din palma ta.

Mă lasă să te înveşmânt
cu vise tandre şi dorinţe,
să te descopăr rând pe rând,
printre iubirile fierbinţi.

Chiar dacă-n zori voi suspina
şi te voi pierde vreodată,
eşti vis ceresc şi nimenea
nu-mi va şopti ca tine, niciodată.