Simbioza

Am găsit ce am căutat sau m-am descoperit pe mine. Am ştiut asta atunci când am gustat primul tău sărut. Îmi clocotea sângele în fiecare celulă şi am respirat miasma îmbătătoare a fericirii când am simţit cuminţenia dintre trupuri.                

 Tu, chip de om, m-ai tulburat.

Acum ştiu de ce am dorit să mă retrag în tine… pentru că tu m-ai învăţat să visez, să zbor şi să rămân… lângă mâna ta, lângă inima ta. Fără să mai plâng, fără să privesc nestrălucirea, fără să port umbre.

Eşti dorul meu mereu cuprins de linişti curate, eşti drumul meu acoperit cu seninătăţi dincolo de singurătăţile lumii. Eşti dinlăuntru şi dinafara mea. Eşti peste tot, în toţi... îmi eşti acum şi aici până în cealaltă viaţă.

Eşti începutul fiecărei clipe,
Între apus şi asfinţit,
Eşti aripa-unui înger, ce se-ntinde,
Între o stea şi-ntregul cer unit.

Eşti slova dintre rânduri,
În miez de noapte o lumină,
Iar dorul tău coboară-n gânduri,
De drag, mi-e viaţa plină.

Eşti zorii unei dimineţi,
Venit pe-o rază de la soare,
Mi-ai sărutat răni şi tristeţi,
Şi-ai transformat lacrima-n floare.

Eşti zborul visului din somn,
Din ce în ce mai viu, când dimineaţa
Răzbate printre pleoapele ce dorm,
C-o mângâiere, mi-ai redat viaţa.

Eşti murmurul cel dulce dintre noi
Şi-adânc pătrunzi în suflet, ca o taină,
Eşti tot ce am visat... noi amândoi,
Eşti zâmbetul pictat într-o icoană.